„Marele zid chinezesc“ din Mangalia: „Sunt condamnată să nu mai văd marea“!

1
716

Explicaţia Primăriei – parapetul va avea 80 de centimetri înălţime.

zidul-faleza-mangalia

Aşa arată zidul ridicat între alee şi plajă FOTO Petiţie „Nu zidului de pe faleză“

Primăria Mangalia a demarat în luna martie un proiect contestat de localnici: pe faleza din staţiune a început construcţia unui zid de beton, care blochează accesul la plajă.

Mulţi locuitori ai oraşului Mangalia s-au arătat indignaţi de construirea zidului de beton, fiind iniţiată şi o petiţie care a fost semnată de 600 de persoane până luni , 21 martie, la prânz.

  • „Este aproape un masacru asupra teilor! Iar gardul acela, scandalos de înalt, nu face altceva decât să ne răpească libertatea de a privi marea“,
  • „E o prostie hidoasă…să obturezi vederea mării, ce idee…“,
  • „Am semnat pentru că iubesc din tot sufletul marea. Am copilărit şi crescut la mare, m-am bucurat de valurile ei spumoase, de mirosul sărat, şi chiar şi iarna mergeam pe faleză să văd marea, iar construirea acestui zid e cea mai idioată idee“,
  • „Să faci un zid acolo şi să furi priveliştea aia minunata e ca şi cum iei un copil mic de lângă mama lui. Ruşine celui care a avut ideea maronie şi de două ori ruşine celor care au aprobat“,
  • „Sunt condamnată să nu mai văd marea de pe faleză niciodată….cu ai mei 1,56 m…“, sunt numai câteva comentarii postate de cei nemulţumiţi.

Zidul va avea o înălţime de 80 de centimetri   

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/constanta, luni, 21.03.2016.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply