Avalanşă de donatori la Centrul de Transfuzii Constanţa

0
739
avalansadedonatori
Zeci de persoane au sosit luni dimineaţa la Centrul de Transfuzii din Constanţa. Unii dintre cei prezenţi erau la primul gest de acest tip, iar alţii sunt donatori constanţi. Cu toţii, nu au putut rămâne impasibili la la tragedia de la Bucureşti.
Printre cei prezenţi s-a aflat şi o fată care, cu lacrimi în ochi, ne-a spus că un prieten de-al ei a murit în seara incidentului şi a simţit nevoia de a merge la Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge.
Directorul medical, Alina Dobrotă, ne-a spus că până în această dimineaţă, trecuseră de procesul de selecţie 40 de persoane şi alte 40 erau pe lista de aşteptare. De altfel, astăzi a crescut şi timpul de aşteptare până la 4-5 ore, ne-a spus Alina Dobrotă.
Cei care vor să doneze trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani, o stare de sănătate bună, să mănânce înainte de a veni la donare şi să nu fi consumat alcool înainte.

radioconstanta.ro, 02.11.2015.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply