SOLARII pentru primii zece gospodari ai Mangaliei!

0
704

solarii-cj-constanta

Recent, am aflat de la Direcția Agricolă a județului Constanța că, din luna martie, se reia programul de repartizare a solariilor pentru cultivatorii de legume și că, de data aceasta vor fi distribuite mai multe solarii și în partea de sud a județului. Orientarea este ca, fiecare localitate să primească un număr de 10 solarii, ce vor fi repartizate de autoritățile locale celor mai buni gospodari, pentru ca aceștia să fie modele pentru toți ceilalți cetățeni care doresc să cultive legume.
(Poate că așa, se vor mai micșora și prețurile la legumele de pe piața Mangaliei…).
„Programul e un real succes. Legumicultorii iau legătura cu primarii, pentru că ei știu care sunt cei mai gospodari oameni din localitate. Acum, jumătate din județ are solarii“, spune Boris Parpală, directorul Direcției Agricole Constanța.
Gospodarii care au primit solariile spun că au toate motivele să se bucure de ele: li se dau gratuit și răsadurile, iar producția este garantată, indiferent de vreme.
Acest program a început în 2010, iar fermierilor li s-au pus în vedere două lucruri: să cultive produse sănătoase, iar 15% din producție să o doneze căminelor de bătrâni, familiilor sărace și copiilor din centrele de plasament.

MangaliaNews.ro, 24.02.2015.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply