Terapie prin RÂS – decembrie 2014 – UMOR
Al dracu’, domn Costel!
Eseu despre caricaturile lui Costel Pătrăşcan
Brăila nu a dat încă un mare comediograf. Deşi amestecul de neamuri vechi şi noi a produs observatori de primă mână ai omenescului totuşi minunea stă încă în germenii viitorului, cum ar spune Mihai Eminescu.
Dar la Brăila se râde vârtos prin câţiva caricaturişti şi epigramişti de primă mână. Ei au condeie contondente şi iau la refec fie societatea românească a acestor ani, fie expresia omenescului în plan social sau politic.
Acum vom zăbovi cu o mai mare atenţie pe caricaturile lui Costel Pătrăşcan, un artist cu mult mai important decât se acceptă şi cu mult mai adânc decât se crede îndeobşte.
De două decenii, constat, egal cu sine, discret dar îndrăgit în misiunea sa, Costel Pătrăşcan a scos caricatura la luptă. El pare mereu în ofensivă, punând cartoanele sale cu caricaturi ca nişte oglinzi crude în faţa spectatorilor. L-am văzut desenând în stradă, în faţa curioşilor care se îmbulzeau să-i fure secretul, arătând procesul aparent al facerii caricaturii, cu îndemânarea cu care olarii dau formă înaltă şi pură lutului inert sau fierarii scot dintr-o bucată de fier poezia unei potcoave. De asemenea, l-am urmărit desenând caricaturi pe farfurii albe pentru a oferi curioşilor un festin de zile mari, grotesc şi absurd, cu o hrană mult mai complexă decât crede lumea. într-o seară de vară, l-am văzut întinzând frânghii între doi salcâmi, pe Regala şi prinzând cu cleşti, ca pe nişte rufe puse la uscat, caricaturile sale. Dar cel mai important lucru, am întâlnit în preajma lui brăileni fericiţi; chipurile posomorâte înfloreau în câteva clipe, privind desenele sale. Şi acesta este un fapt fundamental.
De două decenii, Costel Pătrăşcan a impus cu stil unic şi inconfundabil în caricatura românească. Dacă din întâmplare i se rătăceşte vreuna, i-o recunoşti dintr-o mie. El nu are nimic provincial, nimic local. Priveşte realitatea românească dintr-o perspectivă brăileană şi se vede treaba că este o perspectivă bună căci îi asigură accesul la esenţial. Acum, după ce am avut acces la tot ce a caricaturizat Costel Pătrăşcan putem spune că cele câteva sute de desene, deşi par învălmăşite, la o privire atentă ele se adună în serii şi grupuri tematice.
Matricea, trasată complet încă din 1994, s-a completat, s-a nuanţat, s-a metamorfozat, dar a rămas, în spirit, aceeaşi. Unele sunt caricaturi politice, altele sunt bahice. Destule pot fi puse sub marca electorale iar altele, erotice. Câteva se înseriază la capitolul istorice iar altele se cuprind în didactice. O serie foarte expresivă este a disperaţilor iar alta, a pensionarilor. Evident, mai pot fi şi altele. Destule sunt răstălmăciri ale unor teme din literatura română. Toate se subsumează unui slogan celebru, luat în răspăr: Fabricat în România. Caricaturile lui Costel Pătrăşcan au personaje: El, Ea, Doctorul, Pacientul, Poliţistul, Hoţul, Tatăl, Pensionarul, Petrecăreţul, Chelnerul, Puşcăriaşul, Disperatul etc.
Tot farmecul caricaturilor lui Costel Pătrăşcan constă în întâlnirea întotdeauna memorabilă dintre un desen sumar care sugerează o situaţie cotidiană reală sau posibilă şi o replică – fie a unui personaj, fie a autorului – ce vine dintr-un alt registru al comunicării. Între desen şi text se încheagă rapid un arc voltaic ca o revelaţie. Luate separat, fiecare se aşează cuminte în zona firescului. Textul separat de desen este obişnuit, cuminte, face parte dintr-un fond comun, uzual, la îndemâna oricui (un proverb, un vers, o replică memorabilă etc.) Dar alăturarea lor dezvoltă o reacţie specială, scapără precum cremenea şi amnarul. Rezultă un fleş care luminează scurt şi alb, ca o flacără de magneziu.
Mai mult, AICI.
Galerie CARICATURI:
10 decembrie 2014.
