Avans de doar 5% la creditul „Prima Mașină“!

0
834

primamasina

Până la finele anului, plafonul „Primei Mașini“, de 50 milioane lei, este suficient pentru 1.000 de credite.

CUM SE IA CREDIT

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin programul „Prima Mașină“ trebuie să depună un avans de cel puțin 5% din prețul de achiziție, iar în cazul celor de peste 36 de ani, procentajul crește la minimum 10. Potrivit normelor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), „persoanele fizice cu vârsta între 18 și 35 de ani vor beneficia de o finanțare (exclusiv dobânzile și comisioanele bancare) care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție prevăzut în factura proformă, iar statul va garanta 50% din finanțarea acordată de bancă“.

Cei în vârstă de peste 36 de ani vor trebui să aducă un avans de 10%, iar statul le va garanta doar 40% din credit. Pentru a beneficia de creditul „Prima Mașină“, persoanele fizice vor trebui să îndeplinească mai multe condiții, dintre care amintim: să facă dovada că mașina cumpărată este nouă, că a fost produsă în spațiul intracomunitar sau că a provenit din import și că are cel puțin motor la standard Euro5. De asemenea, mașina trebuie să fie cumpărată de la o firmă ce are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor (adică de la un dealer autorizat) și să aibă un preț de achiziție de maximum 50.000 lei (fără TVA).

Mai mult, în telegrafonline.ro, 03.11.2014.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply