Ai firmă şi vrei să faci angajări? Iată cum te poate scăpa statul de plata salariilor

0
824

Criza economică a împuţinat drastic, în ultimii ani, numărul locurilor de muncă vacante. Mii de constănţeni au îngroşat rândurile şomerilor, lor alăturându-li-se şi absolvenţii care au terminat liceul şi ar trebui să intre în câmpul muncii. Pentru a-i determina pe patroni să facă angajări, statul a conceput o serie de măsuri şi facilităţi menite să stimuleze recrutările. Unele se referă la sprijin financiar pentru plata salariilor salariaţilor, altele la cursuri de calificări şi recalificări suportate tot de către stat. 

Ajutor de la stat în funcţie de nivelul de studii

Statul susţine firmele dornice să facă angajări din rândul absolvenţilor sau şomerilor cu vârste peste 45 de ani şi le oferă o sumă de bani lunară de cel puţin 500 de lei, în funcţie de nivelul studiilor. „Pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, pe perioadă nedeterminată, angajatorii beneficiază pe o perioadă de 12 luni de o sumă lunară reprezentând 1, 1,2 sau 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, în funcţie de nivelul studiilor. Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată absolvenţi din categoria persoanelor cu handicap primesc aceste sume lunar, pe o perioadă de 18 luni”, explică directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, Gheorghe Buşu. În prezent, indicatorul social de referinţă este de 500 de lei. Astfel, pentru persoanele cu studii superioare, statul dă câte 750 de lei lunar, timp de un an, iar pentru cei fără studii superioare dă câte 500 de lei. Ulterior, angajatorul este obligat să îi mai ţină pe post încă şase luni de zile. „S-a renunţat la cei doi ani care erau obligatorii. Pentru un an plătea statul câte 500 sau 750 de lei de angajat, dar agentul economic trebuia să îl mai ţină încă un an după aceea. Acum legea prevede că mai sunt obligatorii numai şase luni, după încetarea plăţii de la AJOFM. Eu cred că această nouă măsură o să aibă succes şi o să fie mai bine văzută de către angajatori”, a mai adăugat Gheorghe Buşu.

Facilităţi şi pentru viitorii pensionari

În ce-i priveşte pe şomerii în vârstă de peste 45 de ani şi cei care sunt susţinători unici ai familiilor monoparentale, pentru încadrarea lor în muncă, patronii primesc lunar, timp de un an, 500 de lei. Singura condiţie este menţinerea raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin un an şi jumătate. De asemenea, există prevederi şi pentru cei care se apropie de pensie şi sunt rareori opţiuni la angajare. „Pentru încadrarea în muncă a şomerilor care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limita de vârstă (pe perioadă nedeterminată), angajatorii beneficiază pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă lunară egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare”, a mai spus directorul adjunct al AJOFM Constanţa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Statul plăteşte jumătate din costul cursurilor

 În plus, statul le întinde o mână de ajutor şi angajatorilor care doresc să îşi recalifice sau să îşi perfecţioneze salariaţii. „Agenţii economici îşi pot trimite angajaţii la cursuri de perfecţionare continuă şi AJOFM suportă 50 la sută din costul cursurilor respective. Aceste cursuri se pot face la orice firmă agreată, nu neapărat la AJOFM, însă agenţii economici trebuie să ne anunţe înainte intenţia lor”, a precizat Gheorghe Buşu.

Andreea PERHAIŢĂ, cugetliber.ro/stiri-social, 04.03.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply