Cine este Ioana Petrescu, tânăra de 34 de ani numită de Ponta ministru la Finanţe

0
798

Premierul Victor Ponta a anunţat că îşi numeşte consilierul de stat în funcţia de ministru al Finanţelor Publice. Ioana Petrescu are 34 de ani şi este recomandată ca fiind un specialist în combaterea evaziunii fiscale.

Ioana Petrescu este cercetător afiliat la American Enterprise Institute şi cadru universitar la Universitatea Maryland, SUA, poziţie pe care a părăsit-o recent pentru a-l consilia pe premierul Victor Ponta, începând cu septembrie 2013. Petrescu s-a întors în România după o absenţă de 14 ani.

Iată cum se descrie Ioana Peterescu pe blogul personal.

„Sunt profesoară de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland. Am venit în România pentru un an pe un post de consilier de stat că să îl ajut pe premier cu probleme economice, mai ales cu fiscalitatea, relaţia cu mediul de afaceri şi cu investiţiile. Sunt specializată pe finanţe publice, economia ţărilor în curs de dezvoltare şi emergente şi pe economia de securitate naţională. Am terminat Universitatea Harvard (doctorat şi mastrat în economie) şi Wellesley College (licenţă în economie şi matematică)”.

Potrivit CV-ului său, Petrescu a primit titlul de doctor în 2008, cu teza “Essays in Taxation and International Relations”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Aceasta s-a făcut remarcată în spaţiul public prin articolele publicate în Ziarul Financiar (precum acesta), în care îndemnă cetăţenii să fie corecţi şi să îşi plătească taxele.

Sursa: economica.net/, 03.03.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply