Marea adunare a moților împotriva proiectului minier de la Roșia Montană

0
641

Peste 4.000 de oameni au protestat sâmbătă la Câmpeni, județul Alba, împotriva proiectului minier de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană.

Moții s-au adunati și au dat citire Proclamației de la Câmpeni: “Munții, pădurile, apele sunt ale noastre! De azi înainte, noi ne vom decide singuri soarta!”, se arată în mesaj.

Mihai Goțiu, unul dintre militanții împotriva exploatării de la Roșia Montană, a luat cuvântul la Marea Adunare Populară de la Câmpeni.

Acesta le-a transmis moților că “una dintre cele mai mari minciuni pe care le-a auzit este că locuitorii din Apuseni susțin proiectul minier.

“Voi sunteti cei care decideți aici viitorul Munților Apuseni”, a spus acesta.

Moții vor sa dea parcă piept cu întreaga clasă politica pe care o acuză de manipulare și tradare. Cer demisia guvernului și scandează “Uniti salvam Rosia Montana!”, “Uniți salvam toata România!”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Oamenii sunt revoltați și din pricina declarațiilor premierului care a susținut că la Câmpeni ar protesta grupuri extremiste și că autoritatile sunt pregătite să intervină.

“Suntem neolegionari și anarhiști pentru că ne apărăm pământul și viața?”, se revoltă oamenii.

Foto: Captura nasul.tv

Manifestantii protestează pașnic și vor să dovedească acest lucru, astfel că au venit la protest având la ei furci, coase și buzdugane din carton.

“Toate partidele fura prin rotatie!”, “Demisia!”, strigă mulțimea.

În cadrul manifestărilor de la Câmpeni s-au auzit cântece patriotice și discursuri. Primarii din mai multe localități din Munții Apuseni au participat la eveniment.

Protestatarii îi acuză de asemenea  pe politicieni și spun că aceștia se pregatesc să provoace diversiuni la cea mai mare Adunare a Motilor de la Horea încoace. La protestele de acum trei săptămâni, peste 3.000 de oameni au manifestat pașnic împotriva proiectului minier de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană.

Citiţi mai mult în cotidianul.ro, Sâmbătă, 19 octombrie 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply