CL Mangalia a aprobat suma necesară racordării la gaz a centralelor din oraş

0
623

Consilierii locali din municipiul Mangalia au aprobat, vineri, 11 octombrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ.

Unul dintre proiectele importante adoptate de CL Mangalia se referă la alocarea sumei de 1.485.82 de lei, bani necesari cofinanţării investiţiei pentru racordarea la gaz a 14 centrale termice din oraş.

Acest proiect face parte din Programul “Termoficare 2006-2015, căldură şi confort” înaintat de Primăria Mangalia Ministerului Dezvoltării prin care s-a aprobat cofinanţarea guvernamentală în procent de 50% din valoarea totală a proiectului de aproape 3 mil. lei.

“O altă localitate din ţară a renunţat la un proiect similar, aşadar există posibilitatea ca Mangalia să acceseze, pe acelaşi proiect, suma necesară reabilitării reţelelor de distribuţie a agentului termic, în special la blocurile foarte vechi”, a precizat Dan Georgescu, dir. Godterm Mangalia.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii locali au adoptat alte proiecte care se referă la  înfiinţarea unor Centre Naţionale de Informare şi Promovare Turistică în Mangalia şi staţiuni, proiecte contractate prin fonduri europene.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Astfel, de anul viitor, în Portul Turistic Mangalia va fi amenajat un spaţiu adecvat, care poate oferi cadrul logistic necesar în vederea facilitării schimbului de informaţii în sectorul turistic între instituţii şi centrele de informare din zonele turistice.

Un alt centru de informare turistică se va afla în staţiunea Jupiter. Valoarea investiţiei este de peste 500 de mii de lei pentru amenajarea ambelor centre de informare şi promovare turistică.

Alte proiecte adoptate de consilierii locali au vizat organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, precum şi numirea în funcţia publică a şefului acestui serviciu.

Consilierii locali din Mangalia au mai adoptat o cofinanţare în valoare de 3700 de euro solicitată de Liceul Teoretic “Callatis” pentru derularea unui proiect transfrontalier în care instituţia de învăţământ este parteneră.

Vineri, 11 octombrie 2013, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply