Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va fi prezent, în 2024, la 16 Târguri naţionale şi internaţionale de turism. Prima serie de înscrieri, până la data de 15 ianuarie!

0
508
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) va fi prezent, în anul ce va urma, la 16 târguri naționale și internaționale de turism. Pavilionul național, în cadrul căruia vor putea fi prezenți reprezentanți ai asociațiilor, federațiilor și organizațiilor de profil, ai Organizațiilor de Management al Destinației, precum și operatori economici, va promova destinația turistică România pe fiecare piață țintă și va oferi, astfel, o importantă platformă de întâlniri pentru profesioniștii din domeniu, facilitând, totodată, și contactul cu publicul pasionat de călătorii. Lista evenimentelor a fost întocmită în colaborare cu membrii Consiliului Consultativ al Turismului și a fost aprobată prin OMEAT nr. 1507 /20.12.2023 (click pentru a consulta documentul).
Primul târg internațional de turism din 2024, la care MEAT va fi prezent cu pavilion național, este FITUR – Madrid, Spania, care se va desfășura între 24 și 28 ianuarie. Această manifestare expozițională este dedicată profesioniștilor din domeniul turismului, fiind cel mai important târg de profil pentru piețele ibero-americane. În același timp, respectiv în perioada 25-28 ianuarie, România va fi promovată și la Les Thermalies din Paris, Franța, evenimentul fiind specializat în tratamente balneare. În continuare, MEAT va participa la BIT Milano (5-6 februarie), cel mi mare târg de turism din Italia, dedicat atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Tot în prima jumătate a anului, destinația noastră va fi promovată la Tour & Travel Expo, manifestare expozițională organizată în perioada 15-18 februarie, la Chișinău. Ulterior, MEAT va fi alături de co-expozanții săi, între 5-7 martie, la ITB Berlin, considerat a fi cel mai important eveniment de profil din lume. Concomitent, România va aduce în prim-plan cele mai interesante oferte și atracții locale la Ferien Messe din Viena, Austria (14-17 martie), dar și la Salon Mondial du Tourisme din Paris, Franța (14-17 martie). Pe listă aprobată a târgurilor se află și IMTM din Tel Aviv, Israel (3-4 aprilie), precum și IMEX Frankfurt, Germania (14-16 mai).
O noutate, pentru anul 2024, este includerea pe listă a două manifestări expoziționale de profil din afara Europei. Primul este KITF din Almaty, Kazakhstan (24-26 aprilie), târg internațional de turism la care MEAT participă în premieră și care, conform datelor consultate, oferă o platformă extinsă pentru industria de turism din întreaga regiune a Asiei Centrale. Mai mult, în scopul creșterii vizibilității României pe piața globală, va fi organizat un pavilion național și la ITB China, evenimentul fiind desfășurat la Shanghai, în perioada 24-27 mai. Pe plan local, MEAT va fi prezent la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (15-18 februarie).
În a doua jumătate a anului, MEAT va continua promovarea turistică a României la TTG Experience din Rimini, Italia (9-11 octombrie), recunoscut ca fiind cel mai mare târg B2B din industria turismului din Italia. În perspectiva consolidării parteneriatelor turistice, MEAT va fi prezent cu pavilion național la WTM Londra, UK, eveniment desfășurat în perioada 4-6 noiembrie, dar și la IBTM Barcelona, Spania, cea mai importantă manifestare expozițională din domeniul MICE, organizată între 19-21 noiembrie. Ultimul târg de turism al anului 2024 este Tour and Travel din Varșovia, Polonia (21-23 noiembrie), evenimentul fiind dedicat publicului larg.
Operatorii economici interesați să fie alături de MEAT la târgurile internaționale de turism pot beneficia, prin intermediul unei schemei de minimis aprobate prin OMAT nr. 330/20.01.2023, de decontarea a 50% din cheltuielile transportului extern, însă fără a depăși echivalentul a 500 euro, și a 50% din cheltuielile aferente primei nopți de cazare, în ambele cazuri pentru câte un reprezentant/expozant. Mai mult, instituția acoperă, în proporție de 100%, cheltuielile aferente taxei de participare, închirierea spațiului la stand de la organizatori, precum și personalizarea, amenajarea și decorarea stadului, în limita a 3 mp/expozant.
Totodată, în conformitate cu Regulamentului (UE) 2023/2831 al Comisiei, perioada de valabilitate a schemei de minimis menționate se va prelungi până în 2030, urmând a fi modificată și valoarea ajutorului de minimis de care întreprinderea a beneficiat în ultimii doi ani fiscali şi în anul fiscal în curs, respectiv de la 200.000 la 300.000 de euro. Precizăm că înscrierile pentru târgurile desfășurate în primul semestru al anului se pot realiza până la data de 15 ianuarie.

Mangalia News, 07.01.2024.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply