Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în peste 190 de localități din județele Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța. Un număr de 175 linii de medie tensiune sunt afectate

0
343
Din cauza condițiilor meteorologice – cod roșu de viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 95-100 km/h, ninsoare abundentă și vizibilitate redusă spre zero, a fost afectată alimentarea cu energie electrică din județele Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța. Echipele de tehnicieni ale Rețele Electrice Dobrogea sunt mobilizate pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, precum și accesul îngreunat în multe zone, din cauza drumurilor închise, intervențiile sunt foarte grele. Situația alimentării cu energie electrică este una dinamică, la ora 8 alimentarea era întreruptă în 191 localități, pentru circa 257.000 de clienți, în special în județele Ialomița și Călărași. Un număr de 175 linii de medie tensiune sunt afectate.
În prezent înregistrăm un număr mare de apeluri simultane în call-center, ceea ce duce la o întârziere în preluarea individuală a apelurilor. Asigurăm clienții că intervenim de îndată ce este posibil pentru remedierea avariilor.
De asemenea, în această dimineață vor fi transferate echipe suplimentare de la regiunea Muntenia, pentru soluționarea cât mai rapidă a avariilor.
Continuăm să colaborăm cu autoritățile centrale și locale pentru a identifica și repara defectele provocate de vreme, iar echipele vor rămâne pe teren până la reluarea alimentării pentru toți clienții afectați. (Rețele Electrice Dobrogea).


Mangalia News, 26.11.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply