Motto: „Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele, munte se zice, de aceea, pentru mine iarba, iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește”. (Nichita Stănescu).
Limba română are la origini limbile latină și geto-dacă, suferind puternice influențe din contactul cu populațiile slave. În timp, acestora li s-au adăugat și influențe maghiare, turcești și grecești, dar și influențe franceze, germane sau italiene. Ca urmare, în prezent, limba română are o compoziție predominant romanică: (circa 70%), franceză (aproximativ 20%) și italiană (aproximativ 4%). Din toate aceste limbi, limba română a împrumutat cuvinte care au fost supuse unei selecții naturale, astfel că foarte puține dintre ele s-au impus, fiind asimilate, altele au dispărut.
Pornind de la ideea că, prin contact lingvistic, toate limbile împrumută unele de la altele dar că sunt unele limbi de cultură, cum au fost latina, greaca, franceza șa, care au avut o influență mai mare asupra altora, este greu de estimat dacă româna a fost supusă influențelor străine mai mult decât alte limbi. Despre aceste cuvinte împrumutate au existat dintotdeauna păreri pro și contra, deși împrumuturile, în multe situații, au fost inevitabile. Sunt situații, mai ales în limbajul de zi cu zi, în care vorbitorul este liber să folosească sau nu cuvinte recent împrumutate. Depinde foarte mult de cei care ascultă, în raport cu care vorbitorul trebuie să-și armonizeze discursul.
Vă amintiți, desigur, de nevinovatele: „profu’, „mate”, „dirigu” și alte câteva, care deveniseră ceva de larg consum. Nu erau chiar împrumuturi ci prescurtări menite să reducă timpul expunerii. În timp, unele dintre acestea s-au folosit din ce în ce mai rar, ele fiind înlocuite cu altele, determinate de realitatea vieții. Așa se întâmplă astăzi cu limba engleză, care este limba folosită cel mai mult în domeniile – știință, tehnică, financiar șa. Exemple sunt foarte multe: „job”, „cash”, „discount”,„business”,„office”, „weekend” șa.
Sigur, avem la îndemână corespondentele acestor cuvinte în limba română, dar este mai „cool” să spui „merg la job” decât „mă duc la serviciu”.
Lăsând gluma deoparte, trebuie să fim foarte atenți la modul de exprimare, să nu exagerăm cu folosirea cuvintelor străine, mai ales acolo unde există corespondente în română, și să avem o exprimare adecvată, așa cum spuneam mai sus, la mediul în care vorbim, mai ales că, uneori, aceste cuvinte de împrumut nu sunt strict necesare. Din păcate, apar în spațiul public texte, mesaje „împănate” cu împrumuturi sau prescurtări care, pentru unii, par de neînțeles.
Repet: Este recomandabil să ne ferim de aceste cuvinte, folosite, de multe ori, în mod agresiv, cu sensuri nepotrivite în română.
Așadar, deși limba română este o limbă cu un vocabular extrem de bogat în comparație cu alte limbi, tot au fost împrumutate cuvinte străine. O mare influență au avut-o filmele, reclamele și cărțile ce au la bază limba engleză, una dintre cele mai vorbite din lume.
Nu mai spunem „spectacol”, nu mai spunem „sfârșit de săptămână”, nu mai spunem „mulțumesc!”. Cuvinte românești. Nu mai sunt la modă!
Într-o paranteză, aș spune că, din păcate, nu mai folosim cuvinte, cum sunt: “Vă rog”, „Scuzați”, „Mulțumesc”… E trist, nu-i așa?! Dar asta este altă poveste.
Revin cu un alt aspect: Unii folosesc mesaje integral într-o limbă străină. Cred că intenția lor este aceea de a epata, de a demonstra ce nivel ridicat de cultură străină au, punându-l, astfel, pe cititor în dificultate. Și asta, în condițiile în care cunosc, totuși, limba română, dar, am scris mai sus, este „cool”, nu-i așa, să folosim expresii străine în defavoarea celor românești.
Ce vreau să spun? Vorbiți românește, oameni buni! Suntem români și avem o limbă atât de frumoasă și atât de melodioasă, încât e un sacrilegiu să o mutilăm. Sigur, ne putem etala cunoștințele în materie de limbi străine, dar în contextul potrivit!
În final, chiar dacă, într-o opinie, majoritară, împrumuturile acestor cuvinte din alte limbi sunt necesare pentru modernizarea lexicului limbii române, se naște, totuși, întrebarea: Toate aceste aspecte nu se constituie, cumva, într-un atentat la limba română?
„Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii”. (Mihai Eminescu).
„Limba română este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită, apărată și fortificată”. (Grigore Vieru).
„Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”. (Ion Luca Caragiale).
„Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi”. (Herta Muller).
Aurel LĂZĂROIU, Revista UZP, nr. 31/2023.
Mangalia News, 22.10.2023.
