Sanatoriul Balnear Mangalia, Sănătate și Longevitate! | Serial, episodul 28: Protocol terapeutic MEGAPULSE SENIOR 265 (MODEL 92)

0
924

Sanatoriul Balnear Mangalia, Sănătate și Longevitate! – un serial util, realizat de redacția Mangalia News, în colaborare cu Biroul de Management al Calității Serviciilor Medicale, din cadrul instituției balneare.

Episodul 28: Protocol terapeutic: MEGAPULSE SENIOR 265 (MODEL 92), Cod PT-54.

SCOP: Scopul protocolului este acela de a asigura calitatea actului medical, prin stabilirea modalitatii de efectuare a procedurii.
DOMENIU DE APLICARE
Protocolul se aplica in sectiile cu paturi si ambulatoriul Sanatoriului Balnear si de Recuperare Mangalia.
DOCUMENTE DE REFERINŢA
Legislaţie primară
Legea nr. 46 / 2003 privind drepturile pacientului;
Legea nr. 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Legislaţie secundară
Ordin MS 482 / 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV “Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
Codul de deontologie medicala din 30 martie 2016 al Colegiului Medicilor din România;
Alte documente
Prevederile Regulamentului Intern al SBRM
Prevederile Regulamentului de Organizare si Functionare SBRM.
DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI
SBRM = Sanatoriul Balnear si de Recuperare Mangalia,
RMFB = Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie,
BFT = Balneofizioterapie.

MODUL DE LUCRU / DESCRIERE
Aparatul MEGAPULSE SENIOR folosește terapia cu Unde Scurte care sunt unde electromagnetice decametrice, cu o lungime de unda fixa de aproximativ 11 metri in vid si frecventa prestabilita fixa de 27,12 MHZ (efect caloric in  profunzime ce apare in interiorul zonei de tratat, de aceea terapia cu unde scurte se mai numeste endotermie profunda si efect caloric remanent efectul de incalzire al tesuturilor profunde dureaza 48- 72 ore), iar ca efecte terapeutice: hiperemiant, miorelaxant, catabolic si analgezic (secundar).
Aparatul foloseste o pereche de electrozi capacitivi (5cm sau 10 cm) ce creaza intre ei un camp dielectric (condensator), actionand in mod continuu sau pulsat, zona de tratat  introducandu-se in interiorul acestui camp. Timp de tratament: pana la 30 min (forma continua maximum 10 min).

Indicatii terapeutice: patologia reumatica de tip degenerativ (artroze); de tip inflamator (in afara puseului), patologia abarticulara, stari post traumatice ortopedice, ameliorarea durerii.
Contraindicatii: neoplazii, stimulatorul cardiac, procese inflamatorii acute, discrazii sanguine, boala Basedow, menstruatia si sarcina (nu se trateaza zona inferioara a spatelui si abdomenului), afectiuni cardiace (nu se trateaza zona toracica), pacienti cu sensibilitate termica modificata (termohiperestezia, termohipoestezia), pacienti cu implanturi metalice (in modurile cu impulsuri, zonele cu implanturi metalice pot fi tratate cu niveluri joase de putere < 5 watt), boala varicoasa a membrelor inferioare.
Se recomanda aplicatii zilnice sau la 2 zile, la doze: atermica (0-20 watt); oligotermica (20-30 watt); termica (30-40); hipertermica (> 40 watt).
Precautii: – se va explica pacientului ce senzatie cutanata trebuie sa aiba, raportata la doza terapeutica prescrisa;
-patul/scaunul pe care pacientul sta in pozitie comoda nu va contine elemente metalice;
-se indeparteaza aparatele auditive;
-zona de tratat sa fie libera (neacoperita de imbracaminte, dar tratamentul este posibil prin pansament sau gips); se controleaza tegumentele inainte si dupa sedinta;
-materialele conductoare trebuie eliminate din zona de tratare;
-cablurile trebuie pozitionate astfel incat sa se evite contactul cu pacientul sau cu obiecte conductoare sau absorbante de energie;
– pacientul trebuie supravegheat permanent, pe toata durata sedintei.

Indicatori de eticiență și eficacitate
– numar pacienti externati ameliorati / numar total de pacienti externati x 100; valoarea tinta 100%
–  numar de instructaje efectuate / numar de instructaje planificate x 100
–  Grad de satisfactie pacient; valoarea tinta >90%
Resurse necesare
–  umane: personalul medical (asistenti medicali);
–  materiale: cabinete medicale dotate corespunzator pentru buna desfasurare a activitatii descrise in protocol.
Responsabilitati in derularea activitatii
–  Manager: aproba protocolul.
–  Director medical: verifica protocolul.
–  Medic curant: aplica protocolul.
–  As. Sef: aplica protocolul si instruieste personalul din subordine.

Sanatoriul Balnear Mangalia, Hotel Hora 3* Saturn vă oferă acum posibilitatea de a face rezervări prin propriul sistem online: balnear.net/rezervari
Informații0241 751 337.
Tarife sezon 2023:
– 155-172 lei / zi / persoană pe secția de spital,
– 170-209 lei /zi / persoană pe secția sanatorială.
Hotelul Hora 3* Saturn:
– cazare în cameră dublă (hotel Hora 3*),
– pensiune completă – trei mese / zi (restaurant Hora 3*),
– 4 proceduri / zi (baza de tratament se află în cadrul hotelului).
Sanatoriul Balnear Mangalia – Hotel Hora 3* Saturn, locul în care vă așteptăm pentru o vacanță extraordinară și o cură de tratamente balneo-fizio-kineto-terapeutice, profilactice, de recuperare. (Pe perioada lucrărilor de modernizare și extindere a Pavilionului A, de pe strada Mircea cel Bătrân, nr.3, lângă Geamie).
Baza de tratament de lângă Hotel Paradiso (Pavilionul B) funcționează normal, cu toate procedurile terapeutice.

Mangalia News: Serialul integral în care prezentăm Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia poate fi vizionat AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 19.08.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply