Rock pe/la Venus. Cronica ultimei seri a festivalului KIMARO, 2023 – Autor: Victoria-Maria Pripon

0
877
„În fiecare an, posturile de radio Magic FM, Kiss FM și Rock FM își unesc forțele pentru a organiza KIMARO. În anul 2023, festivalul a avut loc, între 11 și 13 august, într-un spațiu inedit: Parcarea Plaja Venus.
Textul de față nu își propune a fi o cronică a întregii manifestări, ci doar o prezentare a celei de-a treia seri, organizată de Rock FM și prezentată de cel pe care Andy Ghost (vocalistul trupei Altar) l-a numit „Președintele Rock”, Cristian Hrubaru. Pe scenă au urcat (în această ordine) formațiile: Dinfier, Anton, Altar, Trooper și Celelalte Cuvinte.
Ca admiratoare a trupelor Interitus Dei, Magica și Lupu’ cel rău, aflând că membrii Dinfier sunt și componenții formațiilor sus-menționate, am avut curiozitatea (normală, de altfel) să ascult melodiile acestei trupe constănțene. Prezenți în fiecare an pe scena de la KIMARO și conduși de talentatul vocalist Bogdan Costea, cei de la Dinfier au interpretat atât creații proprii – dintre care amintesc: „Cu vântul în față”, „În formă de șarpe” și „Umbre pe asfalt” –,  cât și un tribut (potpuriu) hard rock: „Symphony of Destruction” (Megadeth), „Enter Sandman” (Metallica) și „Night Crawler” (Judas Priest). Trupa a avut un setlist consistent și, din nefericire, niciun bis – membrii Dinfier au informat publicul de la început că se va întâmpla acest lucru, având în vedere faptul că formația a „deschis” seara a treia. Cred că printre melodiile interpretate ar fi trebuit să se afle și „Îndemn la luptă”.
Pe scenă au urcat, în continuare, membrii formației Anton. Bucurându-se de succes la nivel național, trupa a lansat în 2022 albumul de debut („Templul tăcerii”), iar cel de-al doilea (care va fi intitulat „Brațe de fier”) este în pregătire, urmând să fie prezentat publicului prin luna februarie a anului viitor. În Parcarea Plaja Venus au răsunat melodii precum: „Linia întâi”, „Victoria” (aceasta m-a bucurat în mod special, întrucât împarte numele cu mine), „Oglinda timpului” (interpretată alături de Cristian Hrubaru), „Mai mult decât ieri” și „Amintirea ta”. Cântecele formației de power metal melodic au adus bucurie în sufletele spectatorilor entuziasmați de prezența încântătoare a trupei condusă de Ovidiu Anton (un nume cunoscut mai ales datorită Concursului Muzical Eurovision 2016 și formației Manic Sinners, a cărei membru este, alături de Adrian Igrișan – vocalistul trupei Cargo – și Toni Dijmărescu – chitaristul trupei Altar).
După această prestație remarcabilă, componenții trupei Anton au coborât de pe scenă, au făcut fotografii împreună cu fanii și au dat autografe. Am vorbit cu membrii formației (am primit și autografe de la aceștia pe exemplarul meu din albumul Templul tăcerii). Am constatat faptul că până și cel mai mărunt gest (în cazul acesta, o apreciere din partea unor fani) contează enorm pentru muzicienii unei formații atât de talentate, în curs de afirmare.
Renumita trupă Altar a fost următoarea care și-a interpretat melodiile pe scena festivalului KIMARO. Comportamentul efervescent al vocalistului Andy Ghost a reușit să-i atragă și pe cei care nu erau familiarizați cu melodiile, iar cântărețul a fost prezent pe tot parcursul serii printre spectatori, bucurându-se de muzică, prietenos cu toți cei aflați în public și dispus să apară, fotogenic, în amintirile imortalizate ale admiratorilor, printre care m-am numărat, mărturisesc, și eu.
Altar a cântat toate melodiile care se regăsesc pe albumul lansat de Ziua Națională a României, în anul 2022, „Rapsodia românească”. Au fost prezenți invitați la melodiile „Vreau să fiu președinte” (legendarul Cristian Hrubaru) și „Toți ca unul” (binecunoscutul Ovidiu Anton – despre care Andy Ghost a spus că este „fratele lui” și speră să colaboreze pe viitor). Trupa a interpretat și melodii mai vechi, cunoscute și iubite de toți cei prezenți (amintesc: „Atitudine” și „Născut învingător”).
Sunetul Altar este asemănător, adesea, cu acela al formației braziliene Sepultura (în deschiderea căreia a cântat în anul 2003), dar în melodiile trupei sunt prezente și mesaje patriotice foarte frumoase, dragi sufletului românesc.
Din nefericire, Teo Peter, basistul, a urmărit concertul din culise, având probleme de sănătate, iar publicul l-a încurajat, aplaudându-l. La finalul segmentului de concert susținut de Altar, care s-a încheiat cu melodia „Forța să fie cu noi”, trupa a fost însoțită și de Teo Peter – slăbit, vizibil emoționat –, pentru a-i asigura pe toți că s-a bucurat foarte mult de aprecierea lor.
Formația a fost foarte bine primită de publicul care a cântat alături de Altar și invitații. Trebuie să recunosc un lucru: deși, în trecut, am ascultat prea puțin muzica acestei trupe, după ce am văzut-o, live, la festivalul KIMARO, mi-a lăsat o altă impresie, mult mai bună, iar, pe viitor, voi privi această trupă cu alți ochi.
Ne apropiem, încet, de finalul acestui articol. Penultimul grup care a cântat pe marea scenă a fost Trooper. Venită din Târgoviște, câștigătoarea titlului de cea mai bună trupă a anului (2007-2010) în topul site-ului www.metalhead.ro a fost, cu siguranță, una din cele mai așteptate formații ale serii.
Setlist-ul celor de la Trooper a conținut melodii precum: „Rădăcini de dor”, „Liceul cimitir”, „Trec anii” și „Două roți” (pe acest ultim cântec a fost invitat și cel pe care Coiotu’, solistul vocal al formației, îl numește „rockerul șef”, Cristian Hrubaru).
La final, a avut loc un moment emoționant, sub aparența unei probleme de comunicare între Alin Coiotu’ Dincă și fani, atunci când formația a cântat „Trec anii”. Deși Coiotu’ i-a rugat, în glumă, pe spectatori să îi îngăduie a interpreta singur ultimul vers al melodiei („Ce a fost nu va mai fi”), când a ajuns la cuvântul „fi”, a cântat publicul în locul lui. După ce a încercat, râzând, același lucru de cinci ori, fără sorți de izbândă, în sfârșit a reușit să cânte singur (deși fanii știau mult prea bine refrenul pentru a nu-l însoți pe cântăreț în această poveste frumoasă, inițial intitulată „Zi după zi”).
La încheierea segmentului de concert splendid oferit de Trooper, frații Dincă (Alin Coiotu’ – vocalistul trupei – și Aurelian Balaurul – chitaristul trupei) au coborât în public și au făcut poze cu noi, cei care nu am vrut să pierdem această oportunitate de a-i avea alături pe cei mai cunoscuți frați ai muzicii românești de calitate.
Deși a fost prima dată când am răspuns afirmativ la un concert Trooper, sper să ne mai întâlnim în cadrul unor evenimente similare. Am fost foarte încântată de melodiile interpretate de această formație și, în special, de vocea frumoasă a lui Alin Dincă, parcă neafectată de trecerea timpului.
Capul de afiș a fost trupa Celelalte Cuvinte – fondată în anul 1981 la Oradea și avându-l ca solist vocal pe Călin Pop –, care nu are nevoie de alte prezentări, fiind una dintre formațiile rock autohtone de elită.
Celelalte Cuvinte a interpretat melodii care pot fi găsite pe albumul „Armaghedon” – din punctul meu de vedere, o capodoperă a muzicii românești, un adevărat diamant cu nuanțe heavy metal și influențe din genurile progresiv, doom și thrash metal. Amintesc: „Așa e viața mea”, „Neam blestemat”, „Lumea de apoi / Cor de copii” și cântecul care a dat numele albumului (desigur, „Armaghedon”). Publicul a avut oportunitatea de a asculta și cântece mai noi, dar și iubita melodie „Un sfârșit e un început”.
Au fost prezenți mulți copii, iar această observație a fost făcută și de soliștii trupelor Anton, Altar (Andy Ghost le-a mulțumit părinților acestora pentru că îi cresc în așa fel încât să asculte muzică rock de calitate) și Trooper, demonstrând, astfel, faptul că, într-adevăr, nu există un sfârșit, ci doar un început, mereu dăruit celor ce au fost, sunt și vor veni. Cu toate generațiile de ascultători ai muzicii bune sper să mă întâlnesc și anul viitor, la festivalul KIMARO, pe/la Venus”.
Text scris și ilustrat de Victoria-Maria Pripon, 13 ani, membră a Ligii Scriitorilor din România, filiala Buzău, poetă (autoare a 4 volume de autor) și publicistă.


Mangalia News, 17.08.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply