„Ritmuri Cromatice” – Vernisajul expoziției cu lucrări semnate de Daniel Zlota, renumit pictor român stabilit în Spania, va avea loc la Cercul Militar Mangalia, duminică, 6 august!

0
2248
Daniel Zlota este pictor, arhitect, antreprenor, călător și visător. După o carieră de succes în domeniul arhitecturii și al designului interior, el s-a dedicat complet picturii. Operele sale au fost expuse în numeroase galerii și se află acum în colecțiile personale ale pasionaților de artă din toată lumea: Statele Unite, Mexic, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța și, bineînțeles, România. (zilesinopti.ro).
Despre Daniel Zlota
Născut în 1985 la Focșani, Daniel Zlota este absolvent al facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, secția Design Interior. Dragostea lui pentru artă este interdisciplinară, artistul fiind preocupat în permanență de a găsi loc picturii în lucrările sale de arhitectură.
Studenția a însemnat experimentarea unor tehnici mixte precum vopsea acrilică, acuarelă, creion, cărbune, pastel și colaj, iar maturitatea i-a adus numeroase expoziții colective si personale atât în România, cât și internațional.
Lucrările sale umplu întreg globul de frumusețe, pentru că se regăsesc în colecții personale din S.U.A., Mexic, Anglia, Italia, Spania, Franța, Bulgaria, Cehia și România. (radioromaniacultural.ro).
Daniel Zlota: „Am deosebita placere sa anunt urmatoarea mea expozitie de Duminica, 6 august 2023, de la Cercul Militar Mangalia, intitulata „Ritmuri Cromatice”. In cadrul expozitiei voi expune 2 lucrari pe panza si 20 de acuarele pe hartie. Va astept la vernisajul ce va avea loc Duminică, 6 august, incepand cu ora 15:00”.
MN: După evenimentul de la Mangalia, pictorul Daniel Zlota va expune la Salon International d’Art Contemporain, deschis la Monaco, în perioada 25-27 august.
Îi dorim mult succes, pe măsura valorii deosebite a operelor sale de artă!
MN – Urmăriți și: https://danielzlota.com/

  Curatorul Expoziției: Gabriela Rugea.


Mangalia News, 04.08.2023. (republicare: 06.08.2023).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply