Aurelia Lăpușan, „Doamna Publicisticii Dobrogene”, la aniversare | Sănătate multă, Întru Mulți Ani, de acum înainte!

0
939

~ Personalități din Constanța ~

  • Pe 24 iulie, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan împlinește 75 de ani.
  • Activitatea dânsei se confundă cu presa, în special cu cea dobrogeană.
  • Aurelia Lăpușan a fost, pe rând, redactor, redactor-șef, coordonator de suplimente, șef secție, director general al trustului de presă „Dobrogea Nouă”, devenit apoi „Cuget Liber”, până în anul 2006.
  • Aurelia Lăpușan primea în anul 2003 titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Medgidia, fiind numită totodată și membru în Consiliul de Onoare.
  • Peste zece ani i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Techirghiol, iar în 2019 primea aceeași distincție la nivelul județului Constanța.
În anul 1948, pe data de 24 iulie, se năștea una dintre cele mai reputate personalități din Constanța, în persoana Aureliei Lăpușan. Născută în orașul tomitan, este absolventă a Liceului Mihai Eminescu, secția Real, promoția 1966.
Ulterior, și-a continuat studiile superioare la Universitatea București, Facultatea de Limbă și Literatură Română, pe care a absolvit-o în anul 1970.
Activitatea ei se confundă cu presa, în special cu cea dobrogeană.
Între anii 1972 – 1974, Aurelia Lăpușan era redactor la ziarul „Teleorman” din Alexandria. În aceeași perioadă, lucra pe post de corector la „Dobrogea Nouă”.
Timp de patru ani s-a detașat de presă și a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța, între 1974 – 1978.
La revenirea în presă (1978), Aurelia Lăpușan a fost, pe rând, redactor, redactor – șef, coordonator de suplimente, șef secție, director general al trustului de presă „Dobrogea Nouă”, devenit apoi „Cuget Liber”, până în anul 2006.
Atunci s-a alăturat colectivului didactic de la Universitatea „Ovidius” Constanța, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, unde a coordonat și activitatea revistei universitare „Ovidianum”, până în anul 2013. […]
Continuarea, în ziuaconstanta.ro
Redacția Mangalia News îi urează conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan sănătate multă și împlinirea tuturor proiectelor valoroase, Întru Mulți Ani, de acum înainte! Vă îmbrățișăm și Vă iubim, distinsă și minunată Doamnă Aurelia Lăpușan, Mentorul nostru de suflet!
MN: Cotidianul online Mangalia News a avut șansa și onoarea de a prezenta cititorilor, de-a lungul anilor, seriale memorabile cu articole valoroase, dedicate Mangaliei, semnate de „Doamna Publicisticii dobrogene”, cum am numit-o cu respect și multă dragoste pe doamna conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan. Vă invităm să le re/descoperiți AICI.

Mangalia News, 24.07.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply