Radio Vacanţa, un nou început! Din 3 iulie, ai Vacanță 365 de zile pe an!

0
824
Proiectul Radio Vacanța s-a născut în iarna 1965-1966. La 29 iunie 1966, acesta era pornit experimental.
Potrivit regretatului Corneliu Leu, proiectul programului estival Radio Vacanța cuprindea cinci ore și jumătate și era realizat de 11 colaboratori pe care el însuși i-a ales. Cei 11 realizau vara, la mare, programul pe care îl făceau pe timpul anului 175 de redactori la Radio România Actualități.
Primii redactori sosiți la Radio Vacanța au fost Corneliu Leu, Puiu Mustață și Marin Traian. Pentru că veneau la mare să pornească un program radio estival dedicat turiștilor, au adus un camion plin cu benzi cu muzică străină copiată de la posturile internaționale.
În iulie 1967, Radio Vacanţa devenea, în mod oficial, postul de radio estival al Societăţii Române de Radiodifuziune, care începe să emită, zilnic, între orele 9:00-14:00 şi 17:00-18:00, din faimoasa „Vilă 27” de la Mamaia, aflată în apropierea restaurantului Albatros.
La început, postul de radio emitea pe unde ultrascurte, cu ajutorul unui emiţător de 4 kilowaţi (ulterior 5 kw), pe o lungime de undă de 228 m, pe frecvenţa de 1457 de kilohertzi. Postul funcţiona între lunile mai şi octombrie, putând fi recepţionat în Delta Dunării, litoralul Mării Negre, la Galaţi, Slobozia, Călăraşi, şi emitea în limbile română, engleză, germană, franceză şi rusă.

Radio Vacanţa s-a aflat sub „jurisdicţia” Redacţiei emisiunilor pentru străinătate din cadrul Radioteleviziunii Române şi a emis pe baza unor decizii de funcţionare, reînnoite anual.
Primul realizator al emisiunilor Radio Vacanţa a fost comentatorul şi realizatorul de programe radio Ion Ghiţulescu.
„Aici Radio Vacanţa!“, „Hier Spricht Der Ferienfunk!“, „This is Radio Holidays!“, Govorit Radiostanţia Otdîh“, „Ici Radio Vacances“ … aşa a început transmisia Radio Vacanţa în 1967, pe ritmul melodiei „Valurile Dunării“ a lui Iosif Ivanovici. De atunci, acesta a captivat milioane de oameni, care au devenit noua generaţie de ascultători.
Radio Vacanţa a fost creat, puţină lume ştie, ca un instrument de propagandă pentru străinii aflaţi pe litoralul românesc, însă în timp misiunea sa a „degenerat”, devenind extrem de popular în rândul tuturor ascultătorilor. […]

Continuarea pe radiovacanta.ro

Ascultati aici RADIO VACANTA!


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply