Pilotul Emil Ghinea: „Franțuzoaica a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open” (GALERIE FOTO)

0
808
  • Cursa Harghita Challenge 2023 a fost câștigată de campionul în exercițiu, Octavian Ciovică (Radical SR8), urmat pe podium de Emil Ghinea (Norma M20F) și de Bogdan Duma (Mitsubishi Lancer Evo).
Campionatul Național de Viteză în Coastă și-a derulat etapa a doua, Harghita Challenge 2023, la Harghita Băi, iar pilotul Emil Ghinea din Mangalia, pe Norma M20F, s-a numărat, ca de obicei, printre cei care au făcut spectacol, clasându-se iar pe podium.
Deși s-a confruntat cu unele probleme tehnice, sportivul constănțean, multiplu campion național al viteză în coastă, a ocupat de mai multe ori locul doi.
„Noi nu suntem normali. A fost cam greuț… franțuzoaica (n.r. bipostul Norma M20F, produs în Franța) a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open. Mulțumesc echipei mele tehnice și partenerilor pentru susținere. Locul 2 Open, locul 2 Categoria II, locul 2 CN/E2-SC, locul 2 CN/E2-SC-3000. Să ne vedem sănătoși la următoarea etapă!“, a fost mesajul lui Emil Ghinea. […]

Continuarea, cu Galeria FOTO, în ziuaconstanta.ro, sub semnătura lui Marian Bocai.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply