PNL Constanța a decis convocarea CDJ, cu propunerea de retragere a sprijinului politic pentru Mihai Lupu, actualul președinte al Consiliului Județean

0
1058
Biroul Politic Județean al PNL Constanța s-a întrunit sâmbătă, pentru a discuta situația creată de comportamentul președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
S-a luat în discuție întreaga atitudine a domnului Mihai Lupu în raport cu funcția pe care o ocupă, toate comportamentele acestuia în diferite situații de la preluarea mandatului până în prezent, inclusiv episodul în care acesta a amenințat un polițist local, dar și toate acuzațiile care i se aduc.
Decizia Biroului Politic Județean a fost de a înainta către CDJ propunerea de retragere a sprijinului politic. „PNL este un partid care crede în dialog, toleranță și politică pentru oameni. Nu suntem, nu putem fi de acord cu comportamente care se abat de la aceste principii, mai ales când acestea vin din partea unor persoane care au fost desemnate în funcții de conducere. Ar trebui să fie primele care dau un exemplu pozitiv”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
Conducerea PNL își cere scuze pentru cei care s-au simțiți lezați de comportamentul lui Mihai Lupu. Reamintește totuși că Mihai Lupu, ca orice alt cetățean al România, beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Liderii PNL Constanța subliniază  însă că retragerea sprijinul politic pentru președintele CJC nu va afecta implementarea proiectelor de dezvoltare a Județului Constanța.
„Timpul și cifrele au dovedit că avem cei mai performanți primari din județul Constanța. Am discutat cu aceștia, cu toți colegii din partid și vă pot asigura că actul administrativ al primarilor nu va avea de suferit. Vom continua să schimbăm în bine fața localităților, să investim, să atragem fonduri europene, să dezvoltăm acest judet”, a mai spus Bogdan Huțucă.


Mangalia News, 24.06.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply