În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu, dar şi în alte culori, există o bogată tradiţie – devenită meşteşug – privind încondeierea oului, există obiceiul ciocniri ouălor în Duminica Paştelui, însoţită de rostirea cuvintelor „Hristos A Înviat” – „Adevărat A Înviat”, aşa cum de Înălţarea Domnului, regăsim aceeaşi tradiţie a colorării ouălor şi ciocnirea acestora, însoţită de rostirea frazelor „Hristos S-A Înălţat” – „Adevărat S-A Înălţat”.
Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată cu mult timp în urmă, încă înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos.
Apoi, în multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă, iar în antichitate, mai ales la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii – plecând de la forma sa perfectă – fără început şi fără sfârşit.
Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.
Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat!“, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.
Alţii consideră că în lipsa unui izvor clar, obiceiul oului roşu a fost asimilat de către Biserică, fiindu-i dedicată chiar o rânduială specială la slujba din Duminica Paştelui, când este citită rugăciunea de binecuvântare a ouălor şi a brânzei.
Mai multe amănunte sunt prezentate în documentarul realizat de Agenția de presă RADOR.
