Continuăm serialul dedicat profesorului Traian Lupu, „Cetățeanul de la Catedră”, cu un nou episod: „Cinci decenii la Catedra din Cetate – Note biografice (III)”
PROFESORUL TRAIAN LUPU, PROMOTOR AL MANGALIEI, PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL – partea a doua.
2012, februarie, 23. În iarna anului 2012, revoltat de lipsa căldurii de la blocurile din Mangalia, a lansat site-ul Mangalia News – www.mangalianews.ro, cotidian online de presă, important portal de știri prin care s-a implicat și se implică activ în viața social-culturală a Cetății, contribuind la diseminarea știrilor locale în mediul online, spre cei peste 5 milioane și jumătate de utilizatori unici pe care-i are site-ul în prezent, pe toate meridianele planetei.
Printre primele articole publicate atunci, referitoare la lipsa căldurii din Mangalia, s-a numărat cel intitulat: ”Există soluţii pentru rezolvarea problemei agentului termic la Mangalia”, un interviu acordat de profesorul Traian Lupu ziarului Replica de Constanța și preluat de Mangalia News. https://www.mangalianews.ro/2012/02/exista-solutii-pentru-rezolvarea-problemei-agentului-termic-la-mangalia/
De atunci au trecut aproape nouă ani și Mangalia News a crescut permanent, iar în prezent este cel mai vizionat portal pe plan local, având și pagini și grupuri proprii, precum și numeroase grupuri partenere pe rețelele de socializare, prin intermediul cărora se fac cunoscute publicului larg activitățile, evenimentele și ofertele turistice din zona Mangalia.
Domnul Traian Lupu este directorul ziarului Mangalia News, îndeplinind și funcțiile de Senior Editor și Coordonator de programe. A reușit să atragă în echipa de voluntari care editează ziarul online o seamă de nume importante de colaboratori, dintre scriitorii, poeții și artiștii locali, dar și din orașe importante ale țării, precum și din diaspora românească.
Cea mai mare performanță pe care dânsul consideră că a obținut-o până acum în domeniul media, împreună cu echipa Mangalia News, este parteneriatul cu importantul canal media ARCA TV, care emite din Houston, Texas, USA, pentru românii de pretutindeni.
Alături de TVR Internațional, Mangalia News este partener oficial în proiectul Arca TV (http://www.arcatv.us/), încă de la lansarea acestui canal media. Arca TV are o rubrică specială pe Mangalia News: https://bit.ly/36QjjD2
Un alt vector cultural internațional important, cu care Mangalia News este partener media, îl reprezintă canalul audio online Radio ProDiaspora, care transmite emisiuni din Germania, pentru diaspora românească. Radio ProDiaspora poate fi ascultat non-stop și pe portalul Mangalia News.
2015: An aniversar, în care domnul profesor Traian Lupu a inițiat și coordonat publicarea în ziarul Mangalia News a serialului-maraton în 20 de episoade, intitulat ”MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale”, serial dedicat împlinirii a 20 de ani de la data declarării orașului Mangalia ca Municipiu, finalizat printr-o Gală de decernare a premiilor și Diplomelor de Excelență, tuturor celor nominalizați și votați de publicul cititor, eveniment găzduit de Cercul Militar Mangalia, în penultima zi a anului 2015.
Important a fost faptul că cele 20 de episoade ale serialului MANGALIA TOP 20 au fost urmărite de un mare număr de cititori ai ziarului Mangalia News, de pe toate meridianele Terrei, făcând cunoscută, astfel, în lume, Istoria Cetății Callatis și a Municipiului Mangalia. Câștigătorii concursului au primit premii constând în sejururi gratuite la Bușteni și Predeal, oferite de sponsori din turism. https://www.mangalianews.ro/2015/12/castigatorii-maratonului-editorial-mangalia-top-20-si-au-primit-diplomele-si-premiile-galerie-foto/
„MUNICIPIUL MANGALIA, 25 DE ANI ÎN 25 DE EPISOADE”
Pentru că în anul 2.020, orașul Mangalia aniversează 25 de ani de când a fost declarat Municipiu, domnul profesor Traian Lupu, în calitatea sa de coordonator de programe, ne-a mărturisit că a inclus în Planul editorial al ziarului online Mangalia News pe acest an publicarea a 25 de episoade reprezentative din Istoria Mangaliei, ce au fost realizate împreună cu echipa de specialiști-colaboratori ai redacției și publicate în perioada ianuarie – septembrie 2020, cu finalizare în jurul datei de 8 septembrie, Ziua Municipiului Mangalia.
Iată aici serialul-maraton, dedicat împlinirii unui sfert de secol de la devenirea Mangaliei drept Municipiu: https://www.mangalianews.ro/category/cultura-educatie/municipiul-mangalia-25-de-ani-in-25-de-episoade/
V. ALTE CONTRIBUȚII LA PROMOVAREA MANGALIEI PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAŢIONAL – partea a treia.
Promovarea permanentă a Mangaliei și a celor șase stațiuni turistice: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp, în cadrul rubricii speciale VACANȚA TA LA MANGALIA – https://www.mangalianews.ro/category/turism/vacanta-ta-la-mangalia/
2016 – Proiectul transatlantic ”Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”, realizat împreună cu dl. Prof. Dr. Ioan Iacob, un proiect cultural deosebit de generos, căruia i s-au alăturat nume mari ale Culturii românești, din țară și de peste hotare. Cele peste 40 de articole dedicate, pot fi citite aici: https://bit.ly/40dnu7Y
Mangalia este unul dintre pilonii de forță ai ”podului poetic virtual care leagă Marea Neagră de Oceanul Atlantic”. (vezi: Mangalia News, cotidianul online care leagă sufletește Marea Neagră de Atlantic): https://www.mangalianews.ro/2018/03/mangalia-news-cotidianul-online-care-leaga-sufleteste-marea-neagra-de-atlantic/
INIȚIATIVA Mangalia News! MANGALIA poate deveni un POL DE PROIECTE EUROPENE, pentru întreaga zonă de Sud-Est a Dobrogei! Ne adresăm pe această cale tuturor întreprinzătorilor mici și mijlocii, dar și debutanților într-ale afacerilor, precum și Autorităților Publice Locale (APL) din Sud-Estul Dobrogei, care doresc să atragă fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare locală și îi invităm să dea curs inițiativei lansate de echipa Mangalia News, aceea de a înființa un POL DE PROIECTE EUROPENE pentru această zonă. […] https://www.mangalianews.ro/2019/09/initiativa-mangalia-news
~ VA URMA ~
Publicitate
MN: Serialul dedicat profesorului Traian Lupu, poate fi vizualizat aici: https://bit.ly/3JLSJ4B
Mangalia News, 05.02.2023.