Programul de finanțare nerambursabilă 2022 al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni continuă! Se pot depune noi proiecte până Vineri, 30 septembrie

0
783

farmec.ro
carturesti.ro%20

A fost lansată, vineri, 16 septembrie, o nouă sesiune de depunere de cereri de finanțare de proiecte.

Termeneul-limită pentru depunerea dosarelor este 30 septembrie!

Sunt așteptate cu propuneri de proiecte asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, organizaţiile internaţionale, cât și persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate care utilizează finanțări nerambursabile pentru derularea de proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.

În cadrul acestei sesiuni, solicitanții eligibili pot depune un singur proiect. În același timp, sunt eligibili și cei care au depus două cereri de finanțare în sesiunea februarie-iunie 2022.

Perioada de desfășurare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 1 octombrie – 30 noiembrie 2022, cu excepția celor care marchează Ziua Națională a României (1 Decembrie).

Mai multe informații și documentele necesare, aici:
https://dprp.gov.ro/…/programul-de-finantare…/


Mangalia News, 17.09.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply