Ce poți să faci ca să nu te afecteze legiunile de idioți din social media – Sfaturi de la Cristian China-Birta.
Imaginează-ți că mergi liniștit pe stradă, cu gândurile tale, cuprins de o stare relativă de pace interioară. Și, brusc, de după un colț, apare un cetățean. Grăbit. Și vă ciocniți. ”Uită-te pe unde mergi, morții ei de treabă!”, strigă el. Moment în care tu, ca ființă umană ce te afli, devii un pic animal care, de fapt, chiar ești.
Și intri în unul din cei patru F: Flight, Fight, Freeze, Fawn. Și reacționezi la un asemenea impuls în funcție de personalitatea ta, de caracterul tău, de contextul în care te afli, de tăria estimată a impulsului la care reacționezi etc.
Doar că în oricare din cele patru stări intri ca să poți reacționa, ești în starea care le acoperă pe toate. Pe care eu o numesc nevoia de a fi contra. Contra aici însemnând că reacționezi ÎMPOTRIVA acelui stimul, nu neapărat că te iei la trântă cu el (partea cu Fight din cei patru F; eu fac asta de cele mai multe ori și îți pot spune că nu este nici pe departe cea mai bună variantă…).
Nevoia asta de a fi contra este în natura noastră umană. Fără ea am fi dispărut de multă vreme ca specie. Căci această nevoie de a fi contra este probabil una din armele cele mai tari pe care le-am avut în decursul evoluției noastre.
Pentru că atunci când suntem setați să fim ÎMPOTRIVA a oricărui stimul care ne lovește din mediul exterior, șansele să nu pățim ceva cresc teribil. Iar cei patru F sunt modalitatea prin care materializăm, ca să zic așa, în comportamentul nostru nevoia de a fi contra.
Oamenii moderni (și mă refer aici nu la noi cei de acum, ci de vreo câteva mii bune de ani) își permit să considere anumite impulsuri din mediul exterior ca nefiind potențial periculoase. Ne-am dezvoltat în timp un set de ”receptaculi” pentru astfel de stimuli. Care nu doar că știm că nu ne fac rău, dar pe care chiar îi căutăm pentru că știm că ne fac plăcere.
Paleta această de opțiuni, de stimuli în fața cărora să nu reacționăm intrând în unul din cei patru F, a crescut exponențial, odată cu ceea ce noi numim civilizația modernă. Și, cumva, în cazul multora acea nevoie de a fi contra s-a cam ”tocit”. Doar că s-a tocit într-un mod pervers. Și a devenit și mai perversă odată cu apariția social media.
Legiunile de idioți din social media
Când am citit prima dată ce a zis Umberto Eco despre social media, m-am iritat. Pentru că în continuare consider că apariția social media este una din imensele revoluții comunicaționale din istoria omenirii. Doar că, desigur, părțile bune cu care a venit nu le ascund pe alea rele. Ba chiar le potențează de multe ori.
Social media oferă dreptul de a vorbi unor legiuni de idioți, care pe vremuri vorbeau doar în fața unui pahar cu vin la crâșmă, fără să afecteze întreaga comunitate. Dar acum ei au același drept de a vorbi cu al unui câștigător de Nobel. Este invazia idioților.
Așa zicea Umberto Eco. Discuția este lungă, desigur. Și, deși argumente principiale împotriva a ceea ce zice se pot aduce, cam are dreptate în ceea ce privește exprimarea imbecilă a idioților în social media. La care asistăm, din păcate, permanent.
Continuarea, pe blogul lui Cristian China-Birta, Mare Maestru de isprăvi 2.0
