”Am scris cu mai mult timp în urmă, în Ziua de Constanța, un amplu portret al solistei Marga Andriescu, una dintre cele mai talentate mezzosoprane ale liricului constănțean. În memoria ei, reiau parțial din textul publicat cânva ca un omagiu la comemorarea de astăzi.
A cântat pe scena Operei patru decenii. Încântătoare prezență scenică, cu o voce bine condusă, caldă, fire puternică și sensibilă în același timp, discretă și delicată. Viața ei a fost o lungă poveste de luptă pentru performanță, pentru desăvârșire, depășindu-și prin perfecțiune propriile aspirații.
S-a născut într-o familie modestă, într-un cartier bucureștean, lipsită de ocrotirea tatălui în toată copilăria, pentru ca apoi să primească un sprijin paternal de la actorul de comedie Vasile Tomazian, căruia, fiica adoptivă, în semn de respect și recunoștință, i-a purtat numele.
A cântat mai întâi în corul Radio, apoi a urmat Conservatorul și prima ei repartiție a fost la Constanța. O destinație necunoscută, un oraș străin. Era anul 1965. În teatrul liric de la malul mării se montau marile opere clasice. Tinerii absolvenți care umpleau organigrama noii instituții își primeau cabinele de machiaj care deveneau, cu voie, fără voie, și dormitor. Marga a dormit în propria cabină, peste un an și jumătate. Suficient să zdrobească inima unui tânăr actor, vecinul ei de cabină, care îi punea în clanța ușii flori, de la ghiocei, la crizanteme, după anotimp, ba chiar escala pervazul exterior al clădirii pentru a-și surprinde iubita. Povestea lor de iubire s-a oficializat mai târziu. Insistentul îndrăgostit era tânărul actor Virgil Andriescu.
”Voievodul țiganilor”, ”Liliacul”, ”Cio-Cio-San”, ”Rigoletto”, ”Cavalleria rusticana”, ”Trubadurul”, ”Carmen”, probabil cel mai bun rol al ei, zeci de alte roluri și sute de spectacole, jucate cu aceeași pasiune, cu aceeași poftă de perfecțiune, cu aceeași sensibilitate.
Melomanii constănțeni și-o amintesc pe Azucena, din ”Trubadurul”, desăvârșită interpretare de adânc dramatism, sau pe Carmen dansând, cântând acompaniindu-se cu castagnetele, desăvârșit sincretism al mișcărilor pe ritmul muzicii.
A făcut stagiuni pe scena Operei române din București, a fost invitată în mai multe turnee la Dublin – Irlanda, împreună cu soprana Aida Abagief, în Iugoslavia, la Ljubljana, Sarajevo, la Gdansk în Polonia.
Iubea până la sacrificiu opera, scena, studia continuu, era o perfecționistă, iar în viața de zi cu zi știa ce înseamnă marea prietenie, devotamentul, modestia. Iubea călătoriile, escalada munții, dar mai ales iubea oamenii, viața.
Într-o zi de 27 august a anului 2012 și-a jucat ultimul rol pe scena vieții.
Aurelia Lăpușan, august 2020. (Mai mult, în ziuaconstanta.ro).
Mangalia News, 28.08.2020.
