În 1999, am fost cooptat să joc într–un film german, de fapt, un serial polițist care era în mare vogă în acea perioadă.
„Tatort Europa”, căci așa se numea, a avut un episod în care un mare traficant de droguri era urmărit de Interpol, dar, de fiecare dată, scăpa ca prin urechile acului.
Așa cum se petreceau lucrurile și cu „Fantômas” – eroul trilogiei „Fantômas”, răspunsul Frantei, începând din 1964, la filmele cu James Bond, care deveniseră un fenomen ce a cuprins lumea cam în aceeași perioadă. Filmul fiind vechi și nereluat de o bună bucată de vreme, trebuie spus că, în acest film, comisarul Juve (interpretat de Louis de Funes) încearcă să–l prindă pe răufăcătorul Fantômas (interpretat de Jean Marais).
Ei bine, echivalent al răufăcătorului Fantômas, rolul traficantului mi–a revenit tocmai mie și, vă dați seama cum mă simțeam, adică tocmai eu, un polițist să dau viață pe ecran unui infractor periculos. M–am amuzat și mi–am dat silința să joc bine acel rol. Ce îmi aduc aminte este că personajul meu, de fiecare dată, lăsa un chiștoc fumegând, în locul din care dispărea ca un gin în lampa fermecată… mai fiind de adăugat că respectivul chiștoc avea o caracteristică, ce dovedea incontestabil că aparținea traficantului, fiind pliat în forma literei „Z”.
Evident, filmul, sau mai bine zis episodul, se încheia fără să fie prins șeful rețelei.
La aceste filmări era prezent un consilier pe probleme de arme și acțiuni de luptă, un anume colonel Fuks, de la Poliția Germană.
Am avut o colaborare excelentă cu domnia sa și nu vreau să cred că primordial a contat faptul că amândoi făceam parte din marea familie a polițiștilor… Nu, pur și simplu era un profesionist și un bun camarad, iar respectul a fost reciproc.
La finalul filmărilor colonelul Fuks m–a invitat la o recepție organizată în casa unui ofițer de legătură german, pe care îl știam destul de bine, tot așa cum stăteau lucrurile și în cazul ofițerului de legătură francez.
Gazda noastră, ofițerul de legătură german, avea un apartament de 200 de metri pătrați, într–un bloc consular din Sectorul 1 al Capitalei și aici ne–am întâlnit cu regizorul și echipa de filmare.
A fost o seară incredibilă, în care m–am simțit ca la Hollywood, și pot să afirm cu mâna pe inimă că toți acei oameni erau dintr–un aluat special, ce s–au comportat exemplar, fiind evident că nu contase deloc că eu eram singurul român… „rătăcit” printre ei. Savurând o mulțime de bunătăți, stropite cu un vin ales, am discutat ore în șir, evident în limba engleză.
La un moment dat, colonelul Fuks m–a întrebat de ce nu știu și limba germană și eu i–am răspuns franc, fără ocolișuri, că nu m–a atras în mod deosebit limba – considerată cea a tehnicii, precum italiana cea a muzicii și franceza a diplomației, ci limba engleza, cea a literaturii – mai accesibilă… ca să nu zic mai atractivă. Nu s–a supărat și mi–a făcut un compliment, sau cel puțin așa mi s–a părut, afirmând că eu pot fi confundat cu un neamț deoarece am părul șaten și ochii albaștri… și–i pare surprinzător că nu știu și germana!
Am râs împreună și am continuat cu alte povestiri… dar, la final, exact când ne pregăteam să ne luam rămas bun de la gazdă, a ținut să–mi mai spună ceva… ceva care m–a pus pe gânduri și–atunci, și acum după 20 de ani… pur și simplu rugându–mă, de dragul meu și al propriului interes, să învăț și limba germană, că o să văd cât de curând de ce este atât de important acest lucru.
A doua zi, gândul mi–a zburat la războaie mondiale… că doar mai începuseră două și nu puteam să nu mă întreb dacă acum, la sfârșit de Secol… nu ni se pregătea o nouă asemenea „bucurie”?
Mulți ani m–am gândit la acest lucru și, credeți–mă, nu gândeam aiuristic. Apoi am văzut că Germania se lansase deja în poll position, Franța și Anglia, principalii contracandidați, rămânând mult în urmă, din punct de vedere economic.
M–am gândit atunci – așa cum mă avertizase colonelul Fuks, că Germania va deveni o superputere, nu militară, ci economică.
Acum, după alți 20 de ani, am o altă teorie, dar e prea repede să v–o spun… poate cândva…, altădată…
(Fragment din romanul Comisarul Caron-Redivivus, de Lucian Ciuchita, care va apărea în luna septembrie 2020, la Editura Ecou Transilvan).
LUCIAN CIUCHIȚĂ – Scurtă prezentare
Scriitorul Lucian Ciuchiță a debutat în 1996, cu volumul de versuri “Oameni si Țărmuri”, cu prefața scrisă de Marin Sorescu. Au urmat alte două volume: “Căutătorul de Zimbri” (1999) și “Florile Binelui” (2012). In anul 2005, a publicat primul roman – “Disparitia”, un policier cu trimiteri filozofice. In perioada 1997-2006, a publicat mai multe carti economice si o analiza a fenomenului terorist contemporan. A scris trei scenarii de film de lung metraj si a realizat trei filme documentare. Este membru al Uniunii Cineaștilor din România, din anul 1991 și face parte din Asociatia Dramaturgilor de Film.
In ultimii ani a scris si publicat alte zece romane: Insula Purgatoriului (roman distopic);
Copoiul din Cardiff (roman politist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste – Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii“, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, apoi ”Submarinul teroristilor” (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri“, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul natafletilor” și alte povestiri…
Romanul său, “Cuțitele roșii“, s-a lansat la Muzeul Literaturii Române, în acest an. Romanul “L’ile du purgatoire”, a fost lansat la Salon du Livre-Paris, pe 17 martie a.c și se bucură de recunoastere internationala, fiind promovat in tarile francofone. Romanul amintit a fost prezent si la Salon du Livre de Montreal, din 20-25 noiembrie…
La Editura ”Ecou Transilvan” a apărut cel mai recent volum al său, lansat la Târgul de Carte Gaudeamus din noiembrie 2019: Ce caută povestea mea în filmul lor?
„Ce caută povestea mea în filmul lor?” este o „poveste” cu un Făt-Frumos și o Ileana Cosânzeana, luptând, umăr la umăr, cu un Balaur cu multe capete. Autorul s-a simțit obligat moralmente să scrie această carte, pentru ca și omul obișnuit să afle ce se întâmplă în spatele unor filme de succes…, adevărat fiind că există o puzderie de pseudo-creatori care își însușesc fără pic de rușine munca altora, împăunându-se mai apoi ca fiindu-le propria lor creație. Cum, de prea multe ori pe „covorul roșu” se afișează cei care nu au nici un fel de merit…, în timp ce adevărații creatori rămân anonimi, era și timpul să tragă cineva cuvenitul semnal de alarmă. „Povestea”, care încă nu a ajuns la final, indiferent de deznodământ („Pe scut sau sub scut”), poate fi privită și ca o minunată narațiune despre un El și o Ea, un cuplu care a nu s-a dat înapoi să lupte – reușind chiar să învingă – un sistem murdar, dragostea fiind cea care le-a insuflat forța necesară ca să răzbească în acest război inegal, irațional… o poveste unică despre o luptă crâncenă pentru aflarea adevărului!
Vă mai recomandăm:
MN: Articolele apărute sub semnătura scriitorului Lucian Ciuchiță, redactor-colaborator al cotidianului online Mangalia News, pot fi vizionate AICI.
Mangalia News, vineri, 3 ianuarie 2020.
