Ziua Armatei Române, sărbătorită cu onoruri militare [FOTO]

0
1274

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită, vineri, 25 octombrie, prin ceremoniale militare şi religioase în toate garnizoanele militare din ţară. La Mangalia, evenimentul s-a desfăşurat în Piaţa Republicii, unde au fost prezenţi zeci de militari ai Garnizoanei Mangalia, cadre militare în rezervă şi retragere, viceprimarul Dragoș Angelescu, dar și cetățeni ai orașului.

Manifestările au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Petrică Pârvu, de către Garda de Onoare. Cu acest prilej, au fost depuse coroane de flori la Complexul Monumental din Piaţa Republicii, în memoria ostaşilor căzuţi pentru independenţa şi suveranitatea ţării.

Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-a evocat însemnătatea zilei de 25 octombrie, din anul 1944, când Armata română a eliberat Transilvania de Nord de sub dominația horthystă. Cu acest prilej, toate delegaţiile prezente au depus coroane de flori, în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru independenţa şi suveranitatea ţării.

Manifestările dedicate Zilei Armatei Române au cuprins și o paradă militară, apreciată de toţi cei prezenţi la eveniment.


Mangalia News, 26.10.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply