Preşedintele Tineretului Social Democrat, Gabriel Petrea, despre votul în favoarea moțiunii: “Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate”

0
683

Deputatul Gabriel Petrea, preşedintele Tineretului Social Democrat, a explicat joi seara, într-o postare pe Facebook, că a votat în favoarea moţiunii de cenzură “cu amărăciune, dar cu responsabilitate”.

“Opiniile mele și ale colegilor mei au fost ignorate, iar falimentul acestei strategii politice s-a văzut astăzi la moțiunea de cenzură. Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate. Resursele acestei guvernări şi acestui stil de management politic s-au epuizat”, a scris Gabriel Petrea pe rețeaua de socializare.

“Rămân un om de stânga şi cred în continuare în reconstrucţia unui proiect politic care să vorbească despre competenţă, meritocraţie, orientare euroatlantică şi interes pentru ce reprezintă tinerii pentru această ţară. Nu voi susţine niciodată măsuri care să lezeze interesele electoratului de stânga. Este un moment zero pentru stânga românească şi îi invit pe colegii mei să se gândească la cum îi reprezentăm pe votanţii noştri printr-o schimbare majoră de direcţie politică”, a adăugat el.

Preşedintele TSD a precizat că, printre motivele care l-au determinat să voteze în favoarea moţiunii de cenzură, se numără atitudinea liderilor social-democraţi faţă de tineri şi lipsa lor de interes pentru modernizarea partidului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Continuarea, pe stiri.tvr.ro. (Foto generic: InquamPhotos, George Calin).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply