Cum e corect? O dată, sau odată?

0
7505

Cum e corect? O dată, sau odată?

Una dintre cele mai frecvente greșeli de scriere are în prim-plan omonimia (în acest caz doar de pronunțare) dintre „o dată“ și „odată“.

Pentru a putea înțelege când cele două cuvinte se scriu legat și când separat, trebuie sesizate diferențele de sens.

Exemple: ”Mergem o dată și gata”. ”Mai citesc o dată lecția și apoi ieșim în oraș”.

Aici „o“ are valoare de numeral pentru că poate fi identificat prin întrebarea ”de câte ori?”, deci va fi scris separat de cuvântul pe care îl însoțește, respectiv ”dată”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Într-un singur caz scriem ”odată” legat, atunci când acest cuvânt este adverb și exprimă un moment în timp nedeterminat, oarecare.

”Odată” scris legat are ca sinonime ”cândva”, ”într-o bună zi”, ”odinioară”, dar și ”îndată”, ”imediat”, ”brusc” și ”concomitent”.

Acest adverb poate fi identificat prin întrebările ”Când?” sau ”cum?” și nu prin întrebarea ”Cât?”

De exemplu: ”A fost odată un moș și o babă”, expresie folosită des la începutul basmelor românești indică un moment în timp nedeterminat – ”a fost cândva, la un moment dat”. În acest caz, nu numărăm ”dățile” în care au existat moșul și baba, ci arătăm când anume s-a întâmplat povestea protagoniștilor.

”Ce frumos eram odată”, în acest caz ”odată” indică un moment în timp, în trecut când vorbitorul se considera frumos.

”Vei fi și tu odată băiat mare”. Și în acest caz, odată poate fi identificat prin întrebarea ”când” și plasează acțiunea în viitor cu sensul de ”la un moment dat”.

”Odată s-a rățoit la mine de m-a și speriat!”, în acest caz, ”odată” este tot un adverb și se scrie legat, dar are înțelesul de ”brusc”, ”pe neașteptate” și poate fi identificat tot prin întrebarea ”cum?”.

Ca să putem face diferența mai clar, luăm exemplele următoare: ”Strigăm amândoi odată” și ”Strigăm amândoi o dată”. În ambele propoziții ”odată” și ”o dată” sunt scrise corect, pentru că vorbitorul a vrut să exprime două îndemnuri diferite.

În primul exemplu este scris legat ”odată” pentru că are valoare de adverb cu sensul de ”concomitent”, în același timp, și poate fi identificat prin întrebarea ”Când?”. Deci ”Când vom striga?” cu răspunsul ”împreună”, ”în același timp”.

În cel de-al doilea exemplu, ”o dată” este scris separat pentru că vorbitorul a vrut să arate că protagoniștii vor striga o singură dată – nu de două ori, nu de mai multe ori.

Prof. Elena Petcu, redactor Mangalia News.


Mangalia News, 20.02.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply