Ambasadorul David Saranga, poveste impresionantă de viață! [VIDEO]

0
1073

Ambasadorul David Saranga, poveste impresionantă de viață! Noul ambasador al Israelului în România, David Saranga, la Sinteza zilei: „Primul meu scop este să țin relaţiile strânse dintre România şi Israel”.

David Saranga, noul ambasador al Israelului la București, a fost invitatul lui Mihai Gâdea, marți seara, la Sinteza zilei.

David Saranga și-a pregătit într-un mod inedit venirea la post, în București. El a fost filmat într-un material video în care vorbește coerent și corect gramatical în limba română.

„Bună ziua, mă numesc David Saranga şi sunt noul ambasador al Israelului în România. România are un loc important în inima mea. Aici am început cariera diplomatică, în urmă cu 20 de ani, când am fost viceambasador al Israelului.

Acum, după o lungă carieră diplomatică, mă întorc în România de care, de fapt, nu m-am despărţit niciodată. Amintirile, cultura, prietenii şi limba română m-au însoţit până în ziua de astăzi”, s-a prezentat noul ambasador al Israelului în România.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ambasadorul Saranga, poveste impresionantă de viață

David Saranga, noul Ambasador al Israelului, a învățat românește înainte de a sosi în România.

„Înainte să vin în România, am învățat limba. Am avut o profesoară cu care am învățat în fiecare zi cam cinci ore, pentru o perioadă de cinci luni, după ce am venit aici. Am fost la Cluj două săptămâni, unde am vorbit numai românește, apoi am intrat în scenă și am început să lucrez”, a dezvăluit el, marți seara, la Antena 3.

Cine e David Saranga

Saranga a fost consilier pentru politică externă al președintelui israelian Reuven Rivlin. Publicația The Jewish Chronicle l-a descris pe diplomat ca o „persoană ale cărei campanii rebranduiesc Israelul”.

Saranga a fost primul diplomat care a implementat inițiativele guvernamentale de tip Web 2.0, inclusiv primul blog oficial al unei țări, pagina My Space, un canal Youtube, o pagină Facebook și un blog politic.

Saranga s-a născut la 18 februarie 1964 la Tel Aviv și a fost, printre altele, șeful Departamentului de Legătură cu Parlamentul European în cadrul Ambasadei Israelului la Bruxelles, a mai fost consul pentru afaceri publice și media al Israelului în Statele Unite, a fost responsabil pentru imaginea Israelului în SUA și a fost persoana de legătură a Israelului cu presa americană.

David Saranga: „Mă întorc în România, țară de care, de fapt, nu m-am despărțit niciodată”.

Vă invităm să urmăriți continuarea interviului, cu VIDEO, pe antena3.ro/actualitate



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply