Romania Rock: In 2019 se vor implini 45 de ani de la aparitia unuia dintre cele mai importante albume rock românești, care a marcat o întreagă generație: MUGUR DE FLUIER – PHOENIX.
Romania Rock vă propune o recenzie a acestui album:
ALBUM PHOENIX 1974 MUGUR DE FLUIER
1974 Mugur de fluier
Lasă, lasă, nr. 1 – muzica: Nicolae Covaci / text: Serban Foarta si Andrei Ujica
Pavel Chineazu, leat 1479 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Strunga – Nicolae Covaci / text popular
Andrii Popa – Mircea Baniciu / text popular
Lasă, lasă, nr. 2 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Mica Țiganiadă – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Lasă, lasă, nr. 3 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Ochii negri, ochi de țigan – Nicolae Covaci / Victor Carcu
Muzică și Muzichie – Iosif Kappl / Serban Foarta si Andrei Ujica
Mugur de fluier – Nicolae Covaci / Victor Carcu
Lasă, lasă, nr. 4 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Anule, Hanule – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Lasă, lasă, nr. 5 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
Dansul codrilor – Iosif Kappl / Victor Carcu.
Componența:
Nicolae Covaci (chitara solo, double six, percutie, voce),
Mircea Baniciu (solist vocal, chitara acompaniament, percutie),
Iosif Kappl (chitara bas, vioara, blockflöte, percutie, clopote, voce),
Costin Petrescu (Pilu) (baterie, tambal, instrumente de percutie),
Valeriu Sepi (percutie),
Cu colaborarea lui: Günther Reininger (percuție, celestă, clopote).
Despre coperta: Este realizata, ca si in cazul Cei ce ne-au dat nume, de Valeriu Sepi impreuna cu sotia sa, fost coleg cu Nicu Covaci la facultatea de Arte Plastice din Timisoara. Fara sa fie la fel de spectaculoasa, coperta are un farmec aparte cu o imagine care induce arhaicul, traditionalul.
Mugur de Fluier, fara indoiala unul dintre cele mai reusite produse discografice autohtone, reprezinta un nou capitol etno-rock al formatiei timisorene. Succesul a fost fara precedent, trupa primind o noua confirmare in privinta drumului ales. Fara a fi la fel de unitar si fara a mai urma un ciclu bine definit, ca in cazul Cei ce ne-au dat nume, albumul impresioneaza prin calitatea compozitiilor, excelentele armonii care insotesc piesele, dar si prin originalitatea utilizarii influientelor folclorice. De altfel, avand in vedere gradul de popularitate al pieselor, foarte putine dintre acestea nu ar fi de luat in calcul pentru un eventual album gen Greatest Hits.
Fara a putea spune ca este o opera rock in adevaratul sens al cuvantului (ca in cazul albumului urmator – Cantafabule), piesele sunt concepute pe grupuri de teme muzicale foarte clar organizate, frazele muzicale derulandu-se intr-un mod ordonat, deloc intamplator, cu o fluiditate care mentine pe tot parcursul albumului o savoare muzicala aparte. Spre deosebire de albumul precedent, textele au un rol mult mai important, nemaiexistand piese pur instrumentale. Si poate tocmai de aceea solo-urile de chitara sau de bas sunt mult mai rare si mai scurte in comparatie cu Cei ce ne-au dat nume.
De altfel, daca ne gandim numai la “Negru-Voda”, este greu sa gasim ceva comparabil ca si intensitate instrumentala pe materialele ulterioare ale formatiei. Asadar chitara si basul intra mai degraba in linia orchestrala generala, alaturi de tobe, vioara, instrumente de percutie, fluier, clopote, etc (foarte complexa si ingenioasa de altfel), iesind mai putin in evidenta de data aceasta. Cu siguranta si acest aspect tine de conceptia de ansamblu a albumului. Trebuie mentionat totusi ca “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Strunga” si “Dansul codrilor” prezinta solouri de chitara care intregesc conceptia instrumentala a acestor compozitii.
Revenind la texte, albumul Mugur de fluier reprezinta, in opinia autorului acestei cronici, apogeul trupei din acest punct de vedere, intrucat excelentele compozitii au beneficiat de aportul celor mai importanti textieri din istoria trupei. Astfel, vor colabora clasicul textier de la acel moment Victor Carcu, care si-a pus foarte puternic amprenta pe albumul precedent dar si pe o parte din compozitiile din perioada beat, suflul nou fiind asigurat de cuplul Andrei Ujica – Serban Foarta, care vor compune in totalitate versurile pentru albumul urmator (Cantafabule). Un alt textier important al trupei din perioada saizecista, Paul Suvagau, se retrasese deja, dedicanduse profesiei de stomatolog. Daca pentru foarte multi albumul Cantafabule reprezinta varful din punct de vedere compozitional, atunci Mugur de fluier este cu siguranta cel mai popular dintre acestea.
Ascultand si reascultand materialul … este foarte greu sa nu te lasi sedus de o atmosfera vie, pitoreasca, cu totul extraordinara, care te cuprinde de la o piesa la alta. Compozitiile asezate pe un rock progresiv, foarte in voga in Occident in acei ani, cu accente de folclor autentic si de folk-rock, dar si utilizarea unor instrumente vechi, arhaice, vibreaza cu o tensiune profunda, pe alocuri psihedelica.
Albumul debuteaza cu piesa Lasa, lasa nr. 1, o melodie pe baza de percutie si bas, care va fi o constanta de-a lungul albumului ca introducere si interludiu intre piesele centrale. Totusi, scurtele reprize de Lasa, Lasa nu par a delimita temele principale ale albumului si, mai mult decat atat, nu incheie materialul, pentru a intari ideea de tot unitar sau de cerc inchis. Dar aceasta remarca nu doreste sa minimizeze importanta inserarii celor cinci scurte piese, care contribuie la coerenta materialului, fiind un liant care pastreaza un anumit echilibru din punct de vedere conceptual.
Piesa Pavel Chineazu, leat 1479, creeaza o punte cu albumul precedent, fiind conceputa in spiritul “Negru-Voda”, povestea purtandu-ne tot in perioada medievala, de data aceasta la un comandant de osti din armata regelui Ungariei, Matei Corvin. Pavel Chinezu (sau Paul Chineazu) a avut reputatia de a nu fi pierdut nicio batalie impotriva ostilor Imperiului Otoman, fiind si Comite de Timisoara. Versurile au darul de a ne duce in timp, de a ne transpune prin semantica frazelor in alta epoca, fiind semnate de Serban Foarta si Andrei Ujica. Din punct de vedere muzical, aranjamentul este conceput in forta, cu o excelenta linie de bas, cu un solo de chitara pe masura si vocea puternica a lui Mircea Baniciu, toate acestea amintind inca o data de “Negru-Voda”.
Urmeaza doua piese care raman in acelasi cadru stilistic, neintrerupte (in mod inspirat) de interludiul “Lasa, lasa”, chiar daca, muzical vorbind, sunt foarte diferite.
Strunga este o interpretare pasionala a unei vechi balade haiducesti, cu radacini adanci in folclorul romanesc arhaic. Prin constructia frazelor muzicale dar si prin puritatea interpretativa, piesa imprima un cadru spiritual, care ne duce cu gandul mai degraba la Toma Alimos decat la Robin Hood (din fericire). Tensiunea creste pe masura ce piesa se deruleaza, corul de voci barbatesti, baritonale dar si solo-ul de chitara amplificand tonul grav si apasat. Absolut savuroasa si cuceritoare este si orchestratia, in special prin blockflöte-ul interpretat de Kappl in deschiderea si finalul piesei si prin chitara double-six (cu 12 corzi) a lui Covaci.
Dupa doua piese care prezinta nuante complexe, dramatice chiar, ambele compozitii Covaci (“Pavel Chinezu, leat 1479” si “Strunga”), urmeaza o piesa melodica care va destinde atmosfera, scrisa intr-un registru cald, optimist. Interesant este faptul ca schimbarea se produce numai din punct de vedere al melodiei, nu si a temei abordate, aceasta tratand de altfel tot o balada populara haiduceasca.
Este vorba de bine cunoscuta piesa Andrii Popa, singura compozitie a lui Mircea Baniciu din intreaga istorie Phoenix, fapt surprinzator avand in vedere compozitiile acestuia de pe discurile solo editate dupa 1977, anul celebrei “evadari” a trupei. Chiar daca piesa este simpla, aerisita, inclusiv din punct de vedere al orchestratiei, inclinata in mod vadit spre zona folk, analizata separat fiind o compozitie reusita, totusi se incadreaza cel mai putin in arhitectura conceptuala a albumului, luat ca intreg.
Citiți articolul integral pe romaniarock.ro
