Dana Fodor Mateescu: Norocosul/fragment.
Am ajuns la o cofetărie de fițe și am intrat. Muzică, lumină discretă, fum fin și parfum. Era tot ce-mi trebuie. Ne-am așezat la o masă retrasă. Acolo, în timp ce ciugulea cu o precizie chirurgicală din prăjitură, mi-a povestit cu lux de amănunte (medicale!) cum a cusut ea 10 ore în șir nu știu câți accidentați veniți într-o noapte de pe DN1.
Mie mi se oprise o bomboană-n gât, nu mai puteam să înghit nimic, – sunt mai sensibil, ce vreți?- , dar ea: taca-taca, așa, taca-taca, pe dincolo. Mă căpiase. Dar mă și fascina. N-o mai ascultam ce zice, cum s-a luptat ea c-o venă și cu-n nerv care nu voiau să fie suturate. Îi vedeam doar buzele alea fabuloase, speciale, mici și rotunde ca o cireașă, cum se mișcă. (O știți pe actrița Teodora Mareș, da? Ei, ca ea are buzele Daniela!)
„Hi! Hi! Hi! Dacă următoarea melodie e Cry baby, o sărut, gata!”- mi-am spus în gând.
Și nu zici că, nu următoarea, dar a treia melodie a fost cu Janis a mea? „Ăsta e un semn!!” Și pac! Am sărutat-o. Brusc. Acolo, de față cu toată lumea. De fapt, am încercat. E foarte intim ce vă depăn eu acum, dar jur că am simțit că-mi bag limba într-o cutiuță goală de Hipazin.
Frate, Daniela are un interior bucal miiiic, miiiiic. M-am speriat. Ce-o avea asta-n spatele buzelor?, mă întrebam ca un tâmpit penibil, în vreme ce ea flutura visătoare din genele rimelate.
-Scuză-mă!
-De ce?
-Păi…
-Tu te scuzi după ce săruți o femeie?
-Ăăăă
-Te simți bine?
-Bbbbbăăăhăăă…
-Nu cumva ai amețeli de la lovitură?
-Hhhhhhhhhhh…
-Hai acasă! Arată-mi marimbafonul tău!, mi-a zis ea cam încinsă.
Dar până la Romană s-a răcit. A apucat-o pișarea.
-Pigei, unde să fac? Nu mai pot!
-Îți vine rău de tot? Nu te mai poți ține până la mine? Mai e puțin.
-Nuuu! M-am abținut destul. Îmi crapă vezica! Niagara sunt! Știu eu un WC ecologic în Icoanei. Fac acolo. Vii?
Până să zic ceva, m-am trezit în fața ecotoaletei.
-Ai grijă, Dani!, i-am zis. Vezi că se hâțână porcăria asta…
– Am văzut.
Îmi displăcea ideea ca fata, de care abia mă îndrăgostisem și o sărutasem, să facă pipi în mizeria aia. Ce dracu, nu putea să se mai țină? Era copil mic?
WC-ul o înghițise și, câteva clipe, nu s-a mai auzit nimic.
M-am îndepărtat și mi-am aprins o țigară. Oare oi fi făcut patul azi-dimineață? Am chiloții aruncați peste tot? Scrumierele pline și litiera Cleopatrei neschimbată? Am început să-mi fac probleme si să-mi pară rău c-am invitat-o. Când, deodată: boooom, trosc, scârț! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!Ajutooor!
Ce se întâmplase? Tot mișcându-se și fâțâindu-și popoul medical în interiorul ecotoaletei, care nu era proptită cum trebuie, Daniela a reușit să răstoarne magaoaia, care a căzut la orizontală, chiar pe ușă.
Dar asta nu e tot, stimații mei cititori. Neee! Cantități industriale de urină urbană, amestecate cu fecale, treponeme, carcalaci și hârtii împuțite s-au revărsat ca un blestem pestilențial peste iubita mea aurie.
Nu vreți să știți cât de imbecil arătam, eu, superbul, artisul, aplaudatul, cu papornița la braț și belind ochii la wc-ul răsturnat.
-Pigeeei!!! Scoate-mă de aici!
Și bum-bum-bum!, bătea cu pumnii în pereți.
Mă treceau tot felul de idei. Să fug și s-o las dracu` de tâmpită? Să fie sănătoasă, dacă s-o milostivi careva s-o scoată, bine, dacă nu…Pa! Dar ce fac cu papornița? O arunc acolo? Are și ea acte, bani, unde mai pui că era plină cu ațe catgut, pense, foarfece. Ah!
Am strâns din măsele și…am ridicat ecotoaleta. Pâraie repezi de pișălău au ieșit prin crăpăturile ușii și m-au udat pe pantofii mei Gucci, originali. Am scos-o și pe nebună. Era fleașcă. Murdară din cap până-n picioare de căcat. Plângea în hohote și țopăia ca apucată de bâzdâc. Sper că nu-i trece prin cap să se dezbrace pe stradă!
-Curăță-măăă! Pigei! Mi-e scârbă. Hă, hăăăă!
-Mergem la mine. Bine că e seară, nu ne vede lumea…
-Dar ne miroase!
-Și ce dacă!
-Hai!
Și-am plecat. Din Daniela mea șiroiau apele jegoase.
„Ah, țâțele tale ca două porumbițe albe”…m-a fulgerat pe coloana vertebrală de sus în jos și de jos în sus, un minunat vers din Cântarea Cântărilor, în timp ce ea lipăia înfrigurată și plină de caca lângă umărul meu drept…
P.S. Ștrampii aveau culoarea mov.
…………………………
Am ajuns acasă la mine, fără incidente majore.
Era noapte de-a binelea. Daniela mea s-a dezbrăcat din lift. Și-a scos pantofii, i-a aruncat pur și simplu, a rămas desculță, și-a tras fusta jos, apoi ștrampii uzi, apoi…. n-am mai putut:
-Nebuno! Ce vrei să faci?
-Nu mai pot, Pigei! Mi se întoarce stomacul pe dos. Trebuie să scap de hainele astea.
-Și mâine în ce te îmbraci?
-Cum cu ce? Cu ceva de la tine…
Aha. Corect! Așa mai zic!
Când am intrat, iubita mea avea doar chiloțeii pe ea. Era chiar sexy. Semăna cu Shakira din clipul ăla cu noroi, la Tortura.
A năvălit în baie, unde a stat circa două ore. Între timp, mi-am pus de băut. Niște coniac, că asta aveam. După ce a ieșit ea, eram deja „lovit”. Mă turlăcisem la cap. Vedeam triplu. Trei Daniele, goale-pușcă, îmi zâmbeau frumos și întindeau una, două, trei…ăăă nouă brațe spre mine. Am înaintat vesel ca un guguștiuc amorezat. Și nu mai știu. La un moment dat, mi s-a rupt filmul.
*****
M-am trezit a doua zi, rupt. Dormeam pe jos, dar cu picioarele pe pat, în poziție ginecologică. Eram în pielea goală. Nici nu știam dacă am făcut dragoste sau nu. Dar mai conta?
Pe cap purtam o căciulă verde, cu moț galben (o am de când eram mic, o păstrez ca amintire, nu râdeți!). Mă dureau oasele cumplit, șoldul, mijlocul, ziceai c-am fost călcat de tanc.
Când am intrat în baie, mi s-a tăiat răsuflarea. Domnișoara doctor îmi consumase absolut tot: hârtie igienică (patru suluri!), șampoane, creme, pastele de dinți (erau trei tuburi!), soluții, bețele de urechi, vata, spuma de bărbierit, parfumurile, spray-urile, spirtul, avem și un pic de Rivanol. S-a spălat și cu ăla! Opt prosoape erau pline de jeg. Bune de aruncat la gunoi.
Mă durea capul cumplit și n-am avut putere să mai zic vreo vorbă. Nu puteam. Îmi simțeam limba ca un preș vechi pus la intrarea în Circa Financiară a Sectorului 3.
Pe la 7 și 20, Danieluța a început să-mi scotocească prin tot șifonierul, ca să-și găsească țoalele potrivite. Stăteam și priveam ca un tălâmb cum zboară cămășile de spectacol, dădusem o groază de bani pe ele, cumpărate de la Paris!, pantalonii, ciorapii, chiloții, bluzele, smochingul…și o dată o aud strigând subțire:
-Aaaaaaaa! Am găsit!
-Ce?
-Azi vreau s-o ard cultural la spital.
-Cum adică?
-Mă îmbrac cu fracul tău!
-Ești incredibilă!
-Și tu un fraier. N-ai simț estetic! O să-i bag în comă pe colegii mei! Ha! Ha!!! Abia aștept să le văd mutrele mâhnite când voi apărea îmbrăcată așa. Paralizează Istrătoaia de la chirurgie reparatorie. Auzi? Tu ce număr porți la bașcheți?
– 44, i-am zis în timp ce o ajutam să-și pună pe ea un tricou negru, cam larg, cu trupa Sabaton.
-Cam mult. Eu am 39, dar pun niște vată în vârf.
-Care vată? Ai consumat-o pe toată azi-noapte!
-Așa-i. Lasă, că bag șosete.
-Ce?
După zece minute a apărut. Doamne sfinte! Fracul meu de concert – pe care dădusem la Milano 500 de euro- îi era larg. Atârna. Daniela părea un pinguin pierdut de mă-sa în apă. Pe dedesubt se ițea tricoul de rocker, cu Sabaton. La gât și-a spânzurat un șal multicolor, îl aveam de la mama.
A găsit niște colanți lucioși, pe care-i purtam pe vremea când dansam. Și i-a pus repede. Erau prea lungi, așa că i-a rulat ca pe ciorapi.
S-a încălțat cu ghetele mele Adidas, numărul 44, alb cu verde. Era cumplită la vedere!
-Gata! Mă lași și pe mine la spital sau chem un taxi?
Am rămas cu gura încleștată. Abia dacă am silabisit ceva de genul „Îhî, da, te duc eu…”, cu gândul că taximetristul ar fi crezut că doamna mea vine de la circ sau de la balamuc, unde a stat internată trei luni la secția „femei duioase”.
Din spate n-arăta rău. Ziceai că are un pardesiu, mai…pretențios, așa. Dar se vedea de la o poștă că bașcheții îl flencăneau în picioare. Din față era mai problematic, dar în vânzoleala matinală din București, și în mașina mea, n-o vedea nici dracu.
Am dus-o la spital și am lăsat-o în față. A rupt-o la fugă printre brancardieri, pacienți și agenți de pază. Bine c-am scăpat de ea!
*****
Mă grăbeam la repetiție în ziua aia, pentru că într-o lună urma să avem un mare spectacol la Sala Palatului, cu invitați din Belgia, Olanda și Germania, numai muzicieni de talie internațională, nume celebre în materie de jazz și blues.
Pe drum mă tot gândeam la Daniela, la doctorița zăpăcită, cu poșeta plină de medicamente și ustensile pentru cusut oameni, femeiușca nebună care a apărut în viața mea ca o tornadă. Cum mama naibii m-am îndrăgostit de ea? Și de ce? În ce moment? Care e scopul acestei legături? Am atâtea cunoștințe de sex feminin, muziciene, cântărețe, actrițe superbe. Unele abia așteaptă un semn ca să-mi răsfire cu degetele părul de pe piept. Iar eu? Nimic. Amor cu tanti Daniela care mi-a cusut pielea! Ăsta-i blestemul vieții mele, mi se trage de la naștere, v-am mai zis.
Totuși m-am trezit zâmbind. Gata. Mi-a trecut supărarea. Și durerea de cap mi-a trecut. Am început să râd în hohote, aducându-mi aminte cum a căzut toaleta ecologică cu ea. Săraca!
Hait! Am trecut pe roșu! Sper că nu m-a văzut nimeni!
*****
După-amiaza m-a sunat. Am întrerupt lucrul.
-Bună, Pigei! Ce faci?
-Muncim. Studiu.
-Vă iese?
-Ne străduim. Nu-s grele piesele muzicale, dar trebuie să mai lucrăm la nuanțe. Tu ce-ai făcut?
-Aaaa, i-am terminat pe toți! O știi pe Nuți, rezidenta aia de la oftalmologie?
-Grasa?
-Aia, da! Am șocat-o când m-a văzut în frac! Ha! Ha! Mânca pe hol, cu Raluca, asistenta vopsită mov la păr. I-a rămas gogoașa-n gât, era să crape. Hi! Hi! Hi! A intervenit Raluca, i-a făcut manevra Heimlich, că altfel o aveam pe conștiință. Apoi, șeful meu și-a cusut mânușa chirurgicală de urechea unui pacient. Dăduse în bâlbâială. A început să urle la toate asistentele, să arunce cu ustensilele prin sala de operații… Noroc că bolnavul era inconștient. Accident auto. Am cârpit și eu la el vreo oră, până am făcut cârcel la deștul opozabil. Hi! Hi! Mergem undeva diseară? Am poftă de-un film românesc la Eforie.
-Mergem, cum să nu?!
Da. Așa era Daniela mea. Irezistibilă. A închis și ne-am reapucat de repetiție. Gândurile îmi erau însă la ea. Cu inimă cu tot.
Dana Fodor Mateescu / Norocosul / Fragment. (sursa: revistatreispe).
MN: Articolele semnate de Dana Fodor Mateescu și publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite aici. Merită! 😀 În același timp, vă recomandăm cu căldură să vizitați și colecțiile de artă populară de pe Artizanescu.ro și să comandați obiectele de artizanat preferate. Artizanescu.ro respectă tradițiile românești!
