DAMEN GALATI ȘI OAMENII SĂI.
Astăzi, MARIUS CALMUC, inginer specialist în sudură

0
3078

DAMEN GALATI SI OAMENII SAI. Astăzi, MARIUS CALMUC, inginer specialist în sudură.

„Este uimitor ce pot face oamenii obişnuiţi, dacă se apucă de treabă fără idei preconcepute”.

Marius Daniel Calmuc (32 ani) a urmat în anul 2008 cursurile Facultăţii de Mecanică, specializarea Inginerie industrială, făcând în paralel şi cursul de sudor la Centrul de Formare Profesională din Şantierul Naval Damen Galaţi (DSG). Însă nu totul a constat în studiile de licenţă.

Povestea lui este pe cât de simplă pe atât de frumoasă. „Totul a început atunci când am realizat că este momentul să aleg un drum în viaţă, o cale sigură ce prezintă potenţial de creştere şi dezvoltare, atât pe parte profesională cât şi financiară. Fiind îndrumat de cumnatul meu George Nicoară, reprezentant în acel moment al clientului pentru anumite nave executate în SNDGa şi fost angajat al şantierului, am realizat că Damen este compania ce oferă lucrurile la care eu aspiram.

Chiar dacă nu aveam nici un fel de experienţă şi mă aflam la o vârstă fragedă, eram absolut impresionat de dimensiunile unei nave şi în special de efortul şi implicarea pe care înţelegeam că o presupune realizarea unui astfel de colos. Am ajuns să aleg partea de sudare deoarece eram fascinat de modul în care două materiale metalice pot fi unite nedemontabil prin implicarea unui dispozitiv (echipamentul de sudare).”

Anul 2008 i-a marcat definitiv viitorul. Ambiţios, cu o seriozitate debordantă, dar şi dornic de a învăţa, Marius isi aduce aminte cu nostalgie de perioada în care a fost nevoit să profeseze şi să se prezinte şi la facultate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“După finalizarea cursurilor de sudor am ajuns în producţie unde am profesat ca sudor atât pe parte de sudare MIG-Mag (sudare în mediu de gaz protector) cât şi SAW (sudare automată sub start de flux). În anul 2009 s-a achiziţionat Linia de Secţii Plane de la Secţia 1A, o linie automatizată, foarte complexă, cu diverse etape/puncte de lucru pe fluxul tehnologic ale cărei detalii de utilizare a trebuit să le învăţ şi ulterior să le transmit personalului ce urma să lucreze cu această instalaţie.

Perioada în care a trebuit să mă împart atât la muncă cât şi la facultate a fost foarte dificilă şi obositoare. Am avut noroc de înţelegerea maistrului dar şi al specificului locului de muncă care mi-a permis să desfăşor programul de lucru în ture (după-amiaza şi noaptea), astfel reuşind să onorez şi prezenţa la facultate.” 

Pentru Marius, Şantierul Naval Damen Galaţi reprezintă cel de-al doilea cămin. „În SNDGa am învăţat multe şi învăţ în continuare, atât pe plan profesional cât şi personal. În cea mai mare parte a zilei relaţionez cu colegii atât asupra unor subiecte ce ţin de situaţiile de la muncă cât şi asupra unor subiecte personale.”

Deşi se află la o vârstă fragedă, perseverenţa l-a ajutat ca în anul 2011 să ocupe locul I la sudarea MMA în cadrul Competiţiei Naţionale de Sudare. Reuşitele nu s-au oprit aici. În decursul aceluiaşi an, domnul Tănase Druţu, şeful Atelierului Sudură Secţa 1A, l-a recomandat pentru postul de coordonator sudare în cadrul Laboratorului de Sudură.

„Postul de coordonator sudare a însemnat perfecţionarea în domeniul sudurii. După finalizarea studiilor de licenţă au urmat studiile de Master în specializarea Managementul Calităţii în Inginerie Industrială, cursurile de Inginer Sudor Internaţional, precum şi cursurile de Inspector Sudor Internaţional.

În cursul anilor au urmat proiecte foarte improtante precum nava JSS-Karel Doorman pentru Marina Regală Olandeza, construcţia super-yahturilor, construcţia navei tip velier (nava de training militar pentru Marina Regală din Oman), ASRV Antarctic Supply Reserch Vessel (poate cea mai complexa nava construită vreodată de Damen), nave ce solicită cerinţe ridicate de calitate, pentru care noi tehnici şi proceduri de sudare au fost dezvoltate pe diferite tipuri de materiale.

În anul 2015, am fost delegat în Şantierul Naval Damen din Ychang, China, pe o perioadă de aproximativ 2 săptămâni, timp în care am acordat suport tehnic privind îmbunătăţirea procesului de fabricaţie pe parte de sudare. În anul 2016 am coordonat prima echipă de sudori care a participat la Competiţia Internaţională de Sudare desfăşurată în China, Beijing.

La acest eveniment am ajutat şi în calitate de Coordonator al Membrilor Juriului. În urma acestei competiţii echipa noastră a obţinut Cupa de Aur și medalia de aur, argint şi bronz pe diferite procese de sudare. Istoria s-a repetat în anul 2018 când am avut din nou prilejul de a participa la Competiţia Internaţională de Sudare.

De la finele anului 2017 am început să lucrez la un proiect foarte interesant şi ingenios, este vorba de un proiect de cercetare privind sudarea robotizată, proiectul decurge în strânsă colaborare cu Damen Shipyards Gorinchen şi EXNER (întreprinderea dezvoltatoare a sistemului robotizat). Acest proiect prezintă un potenţial ridicat, principalul avantaj fiind posibilitatea de a recunoaşte şi a se adapta la variaţiile dimensionale ale unei structuri şi lipsa necesităţii de programare online sau ofline pentru recunoaşterea structurilor.”

„Pentru cei care nu ştiu, meseria de sudor este una foarte grea, poate fi considerată obositoare, murdară, în sensul că poţi lucra în condiţii murdare, însă de asemenea poate fi foarte satisfăcătoare şi poate oferi multe împliniri pentru persoanele care caută prefecţiunea şi doresc să fie recunoscuţi ca meseriaşi” afirmă Marius.

Pe finalul interviului, iată ca ne împărtăşeşte şi un moment amuzant. „Când am vizitat China prin intermediul delegaţilor din partea Damen, cetăţenii respectivei ţări ne tratau ca pe nişte „vedete” şi ne cereau să facem poze cu ei. Am rămas profund marcat şi distrat, aceste amintiri legându-mă şi mai tare de şantier”.

Reţeta succesului constă, în opinia tânărului, în voinţă, susţinere, muncă, muncă şi din nou muncă. „Pentru cei care încă nu şi-au ales un drum în viaţă, pot spune doar că Şantierul Naval Damen Galaţi oferă seriozitate, stabilitate, oportunităţi de promovare şi multe proiecte interesante”.


Mangalia News, 21.09.2018. 



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply