EU aleg ROmania – Podul lui Apollodor din Damasc.
Una dintre marile realizări ale Antichităţii este podul ridicat la Drobeta Turnu Severin. Până în epoca noastră, nu s-a mai ridicat un pod similar peste Dunăre.
„Traian construi peste Istru [Dunăre] un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare [aproximativ 44 m], în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci [17,5 m]. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare [aproximativ 50 m] şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut“.
Am citat descrierea pe care o face Dio Cassius podului construit peste Dunăre de arhitectul greco-sirian Apollodor din Damasc (60 – 125), probabil între anii 103 – 105, adică înainte de izbucnirea celui de al doilea război purtat de împărat contra dacilor. Potrivit arheologilor, podul era lung de 1.135 m, înalt de 19 m (corectându-se astfel cifra avansată de Dio Cassius) şi lat de aproximativ 15 m. Era construit din bârne de lemn încrucişate, sprijinite pe piloni realizaţi din piatră, cărămidă, mortar şi ciment obţinut din cenuşă vulcanică adusă din Italia. Cele două capete ale podului erau păzite de două castre, unul pe malul de azi sârbesc al Dunării şi celălalt pe cel românesc, numit Drobeta.
Împăratul aduce o jertfă la inaugurarea podului, după cum ne arată o scenă de pe Columnă, iar senatul roman a bătut o monedă din bronz pentru a comemora realizarea. Patru sute de ani mai târziu, autorul bizantin Procopius din Caesarea încă îl mai pomenea ca pe o măreaţă realizare. Efortul material şi de inteligenţă investite în această lucrare ne arată importanţa pe care o acorda Traian supunerii Daciei lui Decebal. Raţiunea era astfel rezumată de acelaşi Dio Cassius: „Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod pentru ca transporturile să se facă cu uşurinţă peste el.“
Minunea nu a rezistat multă vreme. „Astăzi însă – scria Dio Cassius în secolul al III-lea – podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stâlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece; ai zice că au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă […] lui Hadrian îi fu teamă că barbarii vor birui străjile acestuia [podului] şi vor avea trecere lesnicioasă spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra.“
Alţi istorici îi atribuie distrugerea podului, lui Aurelian, împăratul în vremea căruia se retrage administraţia romană din Dacia, în anul 271. Se spune că regele Francisc I al Franței i-a cerut sultanului Süleyman să-i permită demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compoziției cimentului folosit. În anul 1856, Dunărea a atins unul dintre cele mai scăzute niveluri, prilej cu care stâlpii au apărut din apă. În 1906, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă doi stâlpi care stânjeneau navigația. În 1932 mai existau sub apă 16 stâlpi. Astăzi se pot vedea primul și ultimul stâlp, pe malul românesc şi pe cel sârbesc al Dunării.
Podul lui Apollodor din Damasc – cel care avea să ridice pentru împăratul Traian şi forul ce-i poartă numele din Roma şi Columna – nu figurează printre cele şapte minuni clasice ale Antichităţii, dar cu siguranţă a fost una dintre marile realizări inginereşti ale acelor vremi. Stă dovadă şi menţionarea lucrării în operele lui Pliniu cel Tânăr, Dio Cassius, Ammianus Marcellinus sau deja amintitul Procopius din Caesarea. Să mai adăugăm că a trebuit să treacă aproximativ 1850 ani până ce s-a reuşit construirea unui alt pod permanent peste Dunăre, cu aproximaţie în aceeaşi zonă.
Dincolo de faima lui, podul acesta are şi o semnificaţie aparte pentru noi. Este puntea simbolică prin care am intrat în ceea ce azi numim „Europa“, nu continentul geografic, ci o comunitate de valori şi civilizaţie, cea mai înaltă atinsă de omenire. Atunci, această comunitate se numea Imperiul Roman. Am intrat în ea, este adevărat, în urma unui război, care a distrus în bună măsură civilizaţia geto-dacă şi a provocat numeroase victime. Nu era altă cale de pătrundere pe atunci: fie te supuneai de bunăvoie, fie erai cucerit. Strămoşii noştri au ales să lupte, ceea ce urmaşii lor nu au făcut întotdeauna. Accesul în lumea romană a însemnat, în final, formarea unui nou popor, într-un proces ce a durat câteva secole bune, un popor latin, adică noi românii. La temelia oricărei opere mari şi durabile stă, de obicei, şi o mare jertfă.
Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric
Radio România Oltenia-Craiova.
Prezentare – Daria Andriescu,
Voice over – Gabriel Liviu Balica,
Operator video – Cosmin Meca,
Editor video – Alin Cîrțînă,
Coordonator proiect – Davian Vlad.
Site-ul proiectului: http://www.eualegromania.ro
Mangalia News, 03.09.2018.
