Ascult glasul mării într-o clipă de rugăciune
Şi zâmbetul tău dispare în zare fugar,
Talazul ce poartă cu el cununa de mire,
Țărmul sunt eu, aşteptând mereu al tău val.
Cămaşa albă de borangic îi este spuma
Şi soarele scânteie flori în mii de culori,
Dorul şi visul îi sunt pe vecie părinții,
Corabie purtată prin timp de-ai iubirii fiori.
Totul e zbucium, totul pare o vrajă,
Se-adună în zile si nopți nedormite de mal,
În suflet, speranța vie ne e călăuză,
Venind de departe, dintr-un tărâm abisal.
Ana-Maria Bocai, 03.07.2016.
