Mesajul ministrului Apărării, Mihai Fifor, cu ocazia zilei de 4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii

0
796

Fifor Mihai: ”Îmi face o deosebită plăcere să transmit astăzi, de 4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, în numele întregului personal al Ministerului Apărării Naționale, cele mai calde gânduri și felicitările noastre sincere aliaților și partenerilor noștri americani.

Dincolo de garanţiile de securitate pe care le are ţara noastră prin apartenenţa sa la NATO, solidul Parteneriat Strategic pe care România l-a dezvoltat cu SUA se constituie, pe dimensiunea de apărare, într-un pilon central al politicii de securitate a României, care a contribuit și va continua să contribuie în mod esenţial la redefinirea profilului strategic al României în Alianță și în regiunea Mării Negre.

Valențele strategice ale acestui parteneriat sunt ilustrate concret în proiecte de cooperare deja materializate, care dau substanță relației speciale, bazată pe încredere, dintre armatele noastre: operaţionalizarea Facilităţii antirachetă de la Deveselu, dezvoltarea Bazei de transport multimodal de la Mihail Kogălniceanu, consolidarea Forţelor Speciale ale Armatei României și multe altele aflate în pregătire sau in dezvoltare.

Rezultatele obținute de militarii români în teatrele de operaţii, alături de cei ai SUA, din 2001, în Afganistan, în Irak, precum şi în alte misiuni importante, au demonstrat că suntem un aliat serios, un partener de încredere, care își asumă nu doar beneficiile unui asemenea statut, dar și importantele responsabilități care țin de contribuția la securitatea globală și regională.

Știm cu toții că libertatea și securitatea nu sunt asigurate în mod natural, nu vin de la sine. Ele se cuceresc și se mențin cu importante costuri umane și materiale. Eroii Armatei României și-au jerftit viața alături de camarazii lor de arme americani și ai altor națiuni ale lumii Afganistan, Irak sau în Balcanii de Vest. Le aducem, în aceste momente, un pios omagiu și ne înclinăm în fața sacrificiului pe care l-au făcut, cu atâta curaj și generozitate pentru pacea lumii noastre.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În nenumărate rânduri, secretarul apararii al SUA, James Mattis, a menţionat România ca fiind una dintre puţinele ţări aliate care, prin decizia Parlamentului Romaniei, a alocat deja al doilea an consecutiv, 2% din PIB bugetului pentru apărare, într-un context regional volatil şi în continuă schimbare.

Vom menține acest nivel al investițiilor în apărare pentru România, contribuind astfel, în același timp, la apărarea colectivă în cadrul NATO. Mergem mai departe, alături de partenerii noştri, umăr la umăr”. (sursa: Mihai Fifor, 04.07.2018).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply