Unde au dispărut Stelele de mare de pe Aleea Teilor? [galerie FOTO]

0
3500

Unde sunt Stelele de mare de pe Aleea Teilor? Retrospectivă Mangalia News:

ALEEA STELELOR DIN MANGALIA A DISPĂRUT! CÂND ȘI UNDE ANUME VA APĂREA…? 28 09 2016

https://www.mangalianews.ro/2016/09/aleea-stelelor-din-mangalia-disparut-cand-si-unde-anume-va-aparea/

”Ideea amplasării stelelor la Mangalia este de lăudat și de aplaudat. Dalele inscripționate au fost recuperate și se află la ora actuală într-un depozit. Ele vor fi amplasate fie unde au fost și înainte sau vor fi relocate. Încă nu am stabilit acest detaliu. Așa cum știți, ele au fost amplasate pe faleza Teilor, dar aceasta nu mai fusese reabilitată de 25 de ani și se impuneau lucrările respective. Chiar ieri am avut o vizită în șantier și sperăm ca lucrările să fie gata săptămâna viitoare. Sperăm să mergem pe o faleză nouă. În ceea ce privește dalele, încercăm ca în această iarnă să le montăm. Dacă va fi o iarnă grea, credem că până la primăvara viitoare vor fi montate”.

I-am spus viceprimarului că unele dintre aceste stele care erau pe faleză aparțin unor celebrități care și-au pierdut viața între timp și este păcat să nu le putem celebra și la Mangalia, într-un loc care a însemnat ceva și pentru ele. ”Știu, aceste stele ar fi trebuit să se afle într-un loc care acum este un șantier. Dar după terminarea lucrărilor vom putea să comemorăm monștrii sacri ai neamului românesc!”, ne-a spus viceprimarul Dragoș Angelescu.


Din patrimoniul municipiului Mangalia – Episodul 2: Bunuri patrimoniale dispărute 14 03 2017

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

https://www.mangalianews.ro/2017/03/din-patrimoniul-municipiului-mangalia-episodul-2-bunuri-patrimoniale-disparute/

“Stelele de Mare” ale Mangaliei

La data de 05.10.2015, pe Aleea Teilor din Mangalia, lucrătorii Societății Comerciale RECON & DOJE S.R.L. din București au ȋnceput lucrările de modernizare a falezei. Cum era și normal, ȋn prima fază s-au demontat covorul asfaltic și trotuarele vechi. Odată cu acestea, au fost demontate și “Stelele de Mare”, plăcile lucrate ȋn mozaic, pe care sunt ȋnscrise numele artiștilor români și străini care au fost prezenți, de-a lungul timpului, la Festivalul “Callatis”.

Indiferent cum s-au numit: “7 zile și 7 nopți” (1998), Festivalul “Callatis” (2000), “Festivalul Mangalia” (2010) sau “Callatis Summer Fest 2013”, spectacolele desfășurate pe scena plutitoare “Scoica” (unică ȋn Europa de Est) au atras, seară de seară, zeci de mii de spectatori și sute de mii de telespectatori! Din anul 2000, când Festivalul a fost ȋnregistrat la International Federation of Festival Organizations, Mangalia devenise  “Capitala Divertismentului Estival”, intrând “ȋn topul preferințelor turiștilor și a investitorilor”.

Din anul 2000, Aleea Teilor a fost supranumită “Aleea Stelelor de Mare”, iar Festivalul “Callatis” devenise “un brand național și international”!

La fiecare ediție a Festivalului “Callatis”, artiștii participanți primeau câte o placă lucrată ȋn mozaic, cu numele și anul desfășurării spectacolelor, inscripționate ȋn mijlocul unei stele. Aceste plăci erau ȋncastrate ȋn trotoarele de pe Aleea Teilor. Astăzi, vorbim despre Festivalul “Callatis” și despre “Aleea Stelelor de Mare” la timpul trecut, iar din scena plutitoare a mai rămas doar șlepul.

Doar 9 dale cu “Stelele de Mare” din anul 1999 și 6 din anul 2011 au fost reamplasate ȋn Portul Turistic! Celelalte…?!

Ȋntr-un interviu acordat jurnalistei Maria Ionescu, pentru “ordinea.ro”, la data de 27.09.2016, viceprimarul Mangaliei, domnul Dragoș Angelescu, afirma următoarele: “Ȋn ce privește dalele, ȋncercăm ca ȋn această iarnă să le montăm. Dacă va fi iarnă grea, credem că până la primavara viitoare vor fi montate… Știu, aceste stele ar fi trebuit să se afle ȋntr-un loc care acum este un șantier. Dar după terminarea lucrărilor vom putea să comemorăm monștrii sacri ai neamului românesc!”.

“I-auzi brâul, trece râul/ și mândruța, potecuța…”!

Ȋn ce an? Dar cu artistii in viata, care vor să-și vadă “Stelele de mare”, cum rămâne? Mai sunt, oare, toate dalele ȋntregi? Festivalul “Callatis” se va organiza anul acesta?

Iată cateva ȋntrebări la care cineva trebuie să răspundă!

Marin Tănase, 14.03.2017.


La Festivalul “Callatis”, Aneta Stan a primit o stea pe aleea celebrităţilor (galerie foto) 25 08 2013

https://www.mangalianews.ro/2013/08/la-festivalul-callatis-aneta-stan-a-primit-o-stea-pe-aleea-celebritatilor-2/

Câteva mii de spectatori au fost prezenţi în Portul Turistic din Mangalia, în cea de-a doua seară a Festivalului “Callatis”, la “Gala Folclorului Românesc”.

Intitulat “Dor de Callatis”, spectacolul folcloric a reunit pe scenă artişti consacraţi ai cântecului popular românesc, precum şi numeroase ansambluri din majoritatea zonelor ţării. Totodată, pe scena de la Callatis au susţinut o suită de dansuri internaţionale ansambluri folclorice ale comunităţilor de ruşi-lipoveni, greci, tătari, ucrainieni, dar şi ansamblul “Biser-Gagovo” din Bulgaria şi ansamblul “Iyldiylar Kara-Murat”, care a prezentat mai multe dansuri din zona Crimeea.

În deschiderea serii, câteva ansambluri au oferit publicului impresionante momente de folclor autentic, când pe scenă s-au aflat dansatori din Dobrogea, Oltenia, Moldova, Ardeal. Cunoscuta interpretă de muzică populară din Dobrogrea, Aneta Stan a încântat spectatorii, oferindu-le, prin muzica sa, momente de bună dispoziţie.

În plus, artista a fost recompensată pentru cei 50 de ani de activitate cu o stea, pe Aleea Stelelor de Mare, locul unde sunt rezervate, asemenea strazii celebre din Hollywood, stele pentru artiştii care au cântat la Mangalia în cadrul Festivalului “Callatis” şi care au avut o carieră de succes.

Prezent la eveniment, primarul Cristian Radu a felicitat-o pe artistă pentru întreaga carieră şi a precizat că “era de datoria noastră să oferim această stea celebrităţilor care, prin folclor, au făcut cunoscut numele României în lume. Ne gândim ca pe viitor, odată cu modernizarea falezei, această alee să fie regândită”.

O NOUĂ STEA pe ALEEA CELEBRITĂȚILOR din Mangalia – 25 aug. 2013.


Reluăm întrebarea din titlu: Unde au dispărut Stelele de mare de pe Aleea Teilor din Mangalia? Ne răspunde cineva?


Mangalia News, Luni, 18 iunie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply