Primăria Mangalia anunță că a început toaletarea copacilor

0
1094

    În această perioadă, la Mangalia, au loc mai multe lucrări de toaletare a copacilor ieșiți din vegetație. Angajații societății care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi intervin în toate cartierele orașului, precum și în stațiuni, la arborii care necesită toaletare, în funcție de indicațiile specialiștilor în domeniu. În prezent, s-a intervenit cu lucrări de toaletare pe străzile Oituz și Rozelor, precum și în parcurile din stațiuni, iar în perioada imediat următoare se vor efectua lucrări similare și în alte zone din localitate.

    Reprezentanții municipalității precizează că, zilnic, se execută lucrări de curățare și îndepărtare a crengilor sau arborilor doborâți de vânt și se intervine, de asemenea, în parcuri și pe spațiile verzi, cu lucrări de salubrizare. În cazul copacilor care pot produce pagube materiale, se fac tăieri de corecție sau tăieri din rădăcină.

    Totodată, reprezentanții Primăriei anunță cetățenii că pot solicita în scris, printr-o cerere pe care o pot depune la Biroul Registratură din cadrul Primăriei, intervenții asupra copacilor din zonele în care locuiesc.

(Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia).


Trimite-ne știrea ta, aici:

[wpforms id=”87303″]

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply