Primăria Mangalia, OBLIGATĂ să prelungească un contract şi să vândă un apartament ANL unei femei pe care o căuta cu executorul, să o evacueze!

0
1186

PREMIERĂ ÎN INSTANŢĂ – vezi documente.

Decizie în premieră a unei instanţe şi probabil precedentul care va îndemna multe familii să facă demersuri în justiţie pentru achiziţionarea locuinţelor ANL în care sunt chiriaşe. Cazul a fost înregistrat la Constanţa, iar magistraţii au decis nu doar obligarea unei administraţii locale să prelungească un contract de închiriere pentru un apartament ANL, ci şi vânzarea acestuia către chiriaş, având în vedere că legea încurajează primăriile să facă acest lucru, doar să… dorească, adică să iniţieze procedurile de vânzare-cumpărare.

La începutul mandatului său de primar al municipiului Mangalia, Cristian Radu a anunţat, printre altele, că va lua măsuri şi împotriva celor care ocupă abuziv locuinţe ANL atribuite în mandatul fostului edil Claudiu Tusac. Mai exact, erau persoane care între timp dobândiseră proprietăţi, ori care nu mai locuiau în Mangalia sau care… subînchiriaseră apartamentele, situaţii care conduc, în baza legii, la încetarea contractelor de închiriere a locuinţelor ANL. Au urmat verificări cu privire la situaţia chiriaşilor, unii dintre ei „favorizaţi” de fostul primar la atribuirea locuinţei, deşi există reguli clare de stabilire a priorităţilor. Astfel, au fost depistate persoane care nu mai aveau dreptul la respectivele unităţi locative, dar… şi excepţii!

O femeie a reuşit să demonstreze, în instanţă, că a fost victima administraţiei locale, că primăria a somat-o pe nedrept să evacueze locuinţa şi că… i s-a refuzat prelungirea contractului de închiriere, tot pe nedrept! „Ca să mă poată evacua, au refuzat inclusiv să îmi primească banii de chirie. Dar am făcut plata prin virament bancar, iar toate lucrurile pe care reprezentanţii ADPPP (instituţie în subordinea primăriei – n.r.) mi le imputau, le-am demontat în instanţă”, relatează Mirela Anghel.

Verdictul instanţei, favorabil Mirelei, este după cum urmează: „Obligă pârâţii municipiul Mangalia, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Serviciul Public de Asistenţă Socială Mangalia, fiecare după competenţe, să aprobe prelungirea şi să încheie un nou act adiţional de prelungire pe o perioadă de 1 an a contractului (…) pentru spaţiul locativ (…), începând cu data de 01.09.2016. (…) obligă pârâţii să aprobe vânzarea către reclamantă a spaţiului locativ (…)”, se arată în hotărârea pronunţată de Judecătoria Mangalia, devenită definitivă în data de 16 noiembrie 2017, după judecarea apelului!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Motivele invocate pentru evacuare: printre ele… buletinul de Constanţa! Surpriză! Poliţia Mangalia n-a vrut să îi facă petentei alt act după ce i-a fost furat!

Citiți continuarea în replicaonline.ro, Luni, 20.11.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply