Funcții-cheie în administrația publică locală: Constanța și Mangalia caută arhitecți șefi

0
1094

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef al municipiului Constanţa, respectiv  de arhitect şef al municipiului Mangalia, judeţul Constanţa.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau în domeniul urbanism cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului conform art. 36 indice 1 lit. b) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

    Ambele concursuri se vor organiza conform calendarului următor:

  • 18 octombrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul administrativ.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

sursa: curierlocal.ro, 24.09.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply