NUTRITIE: Alimentele pe care NU este indicat să le mai mănânci DUPĂ 30 de ani

0
1066

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este necesar să ne adaptăm alimentația la transformările petrecute în corpul nostru. Desigur, nu va fi simplu să renunțăm la obiceiuri alimentare vechi, dar experții ne îndeamnă, odată ce împlinim vârsta de 30 de ani, să includem în alimentația noastră produse care ne pot ajuta să prevenim îmbolnăvirile grave de mai târziu. Ei ne explică faptul că este momentul ideal pentru a face acele schimbări care să ne ajute să ne menținem sănătoși și în formă cât mai mult timp.

Pentru a realiza acest deziderat, trebuie să eliminăm acele alimente interzise, care nu numai că nu ne oferă nutrienți benefici, dar ne predispun la tot felul de afecțiuni.

Prin urmare, iată doar câteva dintre acele alimente care nu ar mai trebui să fie pe masa noastră. Nu uitați: numai de voi depinde să vă păstrați sănătatea și să încetiniți procesul de îmbătrânire!

Produsele de panificație dulci

Tartele, brioșele, gogoșile sau alte produse de panificație pe care le alegi pentru micul dejun nu mai trebuie să facă parte dintre alimentele pe care să le consumi după ce împlinești 30 de ani.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Probabil că bănuiești deja motivul principal pentru care trebuie să renunți complet la ele: conținutul de zahăr alb, rafinat.

Zaharul alb

Medicii spun că astfel de produse te vor face să depășești doza zilnică recomandată de zahăr și vor provoca o creștere periculoasă a nivelul insulinei din organism, ceea ce poate provoca grave probleme de sănătate. Printre acestea, cele mai cunoscute sunt: creșterea în exces a greutății, boli cardiovasculare, tensiune arterială ridicată, diabet sau chiar infertilitate.

De la 30 de ani în sus, încearcă să înlocuiești sursele de zahăr rafinat cu alte produse, cât mai naturale, ce îți pot satisface o eventuală nevoie de dulce. Unul dintre ele este banana. Consumând banane, vei dobândi energie și îți vei potoli foamea.

Făina albă

Conținută în abundență de produsele pe care tocmai le-am menționat, aceasta poate contribui la creșterea incidenței bolilor cardiovasculare sau chiar a cancerului.

Totodată, alimentele bogate în făină albă conduc la apariția următorului fenomen: transformarea carbohidraților în zahăr. Corpul va ajunge să secrete multă glucoză, văzută ca fiind unul dintre principalii inamici ai producerii de colagen.

Pentru a evita boli grave, dar și pentru a vă menține o piele sănătoasă și frumoasă, renunțați cât mai repede la produsele pe bază de făină albă.

Sucurile artificiale

Sucurile artificiale din comerț sunt una dintre cele mai importante surse de zahăr. În plus, în afară de zaharuri, ele conțin o multitudine de conservanți, care pot crește riscul unor maladii deosebit de grave, precum cancerul.

De asemenea, specialiștii au constatat faptul că substanțele conținute în sucurile artificiale pot provoca infertilitate, întrucât afectează ovulația și reduc mobilitatea de la nivelul spermei.

Iată de ce, o dată în plus, este necesar să renunți complet la asemenea alimente, după ce împlinești 30 de ani, mai ales dacă îți dorești să devii mamă.

Produse care nu sunt organice, fiind modificate genetic

Continuarea, pe exquis.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply