Noul prefect de Constanţa, Ioan Albu: “Am ales să plec din PNL deoarece era un partid mort, mic şi de familie”

0
2527

CUGET LIBER: Începând de luni, judeţul Constanţa are un nou prefect, în persoana fostului director al Direcţiei Agricole Constanţa, Ioan Albu. El l-a înlocuit în funcţie pe Adrian Nicolaescu, care va ocupa funcţia publică de inspector guvernamental. 

Învestirea în funcţia oficială a avut loc, luni, la sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. La eveniment, au fost prezenţi şefii serviciilor deconcentrate, angajaţi ai Prefecturii, dar şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, precum şi familia noului prefect. Ulterior, Ioan Albu a depus jurământul de credinţă în noua funcţie, după care a ţinut să menţioneze că mulţumeşte celor care l-au susţinut pentru a ajunge în această postură.

„Înainte de orice, doresc să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit ca să obţin această funcţie. Mulţumesc în mod deosebit celor de la PSD care m-au propus. De asemenea, vreau să mulţumesc fostului prefect Adrian Nicolaescu, cu care am avut o colaborare bună din postura mea de director al Direcţiei Agricole Constanţa. În continuare, îmi doresc o transparenţă decizională, iar relaţia cu primarii din judeţ şi cu şefii deconcentratelor să fie una bună. Vom identifica, în continuare, împreună problemele din judeţ”, a spus prefectul Ioan Albu.

În altă ordine de idei, el a spus că va veni cu o echipă nouă în Prefectură, în jur de cinci persoane, care să fie profesionişti pe diverse domenii.

v v v

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La rândul lui, prezent la eveniment, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, l-a felicitat oficial şi i-a urat succes în noua funcţie. „Îl cunosc pe Ionuţ Albu. Am fost amândoi consilieri judeţeni: eu de la PSD, el de la PNL. Sunt convins că experienţa sa în funcţia de director al Direcţiei de Agricultură Constanţa, dar şi cea în administraţie îl va ajuta pe domnul Albu să gestioneze nevoile judeţului. Dacă la Consiliul Judeţean echipa era completă, iată că acum şi la Prefectură echipa s-a întregit. Îi voi acorda tot sprijinul pentru a reuşi împreună să creştem nivelul de trai al cetăţenilor judeţului Constanţa”, a declarat preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu.   v v v

Noul prefect, Ioan Albu, are 36 de ani, este căsătorit, are o fetiţă şi, în curând, aşteaptă un nou urmaş. El este fiul fostului secretar de stat Gheorghe Albu. Ioan Albu a fost consilier judeţean în mandatul 2012-2015 din partea PNL Constanţa. Ulterior, el a trecut la PSD Constanţa, fiind numit director la Direcţia Agricolă Constanţa.

„Am fost membru PNL vreo patru ani. La timpul respectiv, în urmă cu doi ani, când am ales să plec din PNL în PSD, am plecat deoarece am considerat că PNL era un partid mort, mic şi de familie. Tot atunci, am găsit în PSD o echipă schimbată, tânără, cu mulţi alţi tineri care au promovat pe criterii profesionale. De o săptămână nu mai sunt membru PSD, acum sunt apolitic”, a răspuns noul prefect, întrebat fiind de ce a plecat din PNL.

Potrivit CV-ului, Ioan Albu a absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, specializarea Agricultură, Universitatea „Ovidius” Constanţa. De asemenea, el este absolvent al Facultăţii de Drept, specializarea Drept, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Este doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti.

Noul prefect al Constanţei mai deţine un master în specializarea Management şi Dezvoltare Rurală – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti.

Sursa: cugetliber.ro


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply