Spectacole pentru copii, de 1 Iunie, la Mangalia

0
1080

Câteva mii de copii au fost prezenţi pe platoul din faţa Casei de Cultură din Mangalia, la spectacolul artistic organizat de autorităţile locale cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Evenimentul dedicat copiilor oraşului a cuprins o serie de manifestări cultural-artistice care i-au făcut pe micuţi să se simtă bine, să danseze şi să cânte împreună cu artiştii de pe scenă. În cadrul evenimentului, au susţinut momente artistice Corul “Galacteea” şi Trupa “Catis”. Invitatul special al zilei a fost Andreea Antonescu, care a oferit copiilor un moment muzical de excepţie. Atmosfera a fos întreţinută de zeci de animatori, clovni şi personaje Disney, care au captat atenţia copiilor, dar şi părinţilor. Personajele Disney au împărţit mii de baloane copiilor, s-au fotografiat alături de ei şi au creat o stare de bine, relaxantă, într-o zi a distracţiei şi veseliei. Organizatorii au oferit îngheţată tuturor copiilor aflaţi la eveniment. Manifestarea a fost deschisă publicului larg, astfel că toţi copiii, părinţii şi bunicii din oraş au petrecut împreună o zi minunată marcată prin cântec, dans şi voie bună.

Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia, 01.06.2017.


 

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply