Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, despre Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa

0
893

Comunicat de presă PMP CONSTANTA

            Deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a semnalat, în plenul Camerei Deputaților, situația critică în care se află Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Această unitate medicală este singura structură care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru aproape 770.000 de locuitori ai judeţului Constanţa, precum şi coordonarea regională pentru Regiunea Sud-Est, primind pacienţi transferaţi de la unităţi din judeţele limitrofe (Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi). De asemenea, Unitatea de Primire Urgenţe Constanţa asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru turiştii români şi străini sosiţi pe litoral în sezonul estival, fapt care duce la o creştere substanţială a numărului pacienţilor în această perioadă.

Cu toate acestea, pentru anul 2017 bugetul aferent Titlului II cheltuieli materiale aprobat este de 6.491 mii lei, reprezentând 54,09% din bugetul solicitat (12.000 mii lei) şi 61,38% din bugetul anului 2016 (10.575 mii lei) aprobat pentru aceeaşi destinaţie. Subdimensionarea bugetului pune în pericol activitatea unităţii medicale menţionate şi creează disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea activităţii medicale. Mai mult, acest buget a fost transmis trimestrializat, cea mai mică sumă fiind alocată pentru trimestrul III (1.373 mii lei), respectiv exact pentru perioada sezonului estival, în care numărul de pacienţi este imens. Toate acestea au dus la situaţia în care, în prezent, pentru trimestrul II deja nu mai există fonduri necesare pentru plata furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi sau investigaţii paraclinice, aşa încât Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa se află în situaţia blocării activităţii.

Robert Turcescu: ”Aceasta este situaţia unui spital dintr-un judeţ condus de către un lider al PSD. Dacă nici propriilor lideri de judeţe, Guvernul PSD nu le-a dat suficienţi bani pentru a face o astfel de unitate medicală funcţională, vă daţi seama care e situaţia în celelalte judeţe ale ţării, care nu sunt conduse de către PSD-işti? Dacă Horia Ţuţuianu, lider de top al PSD şi preşedinte al CJ Constanţa, a ajuns să îmi scrie mie, deputat PMP, o scrisoare în care numeşte bugetul primit de la Guvernul său drept “nerealist şi subdimensionat”, vă daţi seama cât de gravă e problema de acolo?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În calitate de deputat de Constanţa am de gând să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a obţine o corectare a bugetului Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa”.


Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Declaraţie Politică

Stimaţi colegi,

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, domnul Horia Ţuţuianu, mi-a trimis ieri o scrisoare oficială prin care îmi solicită ajutorul în privinţa situaţiei Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Această unitate medicală este singura structură care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru aproape 770.000 de locuitori ai judeţului Constanţa, precum şi coordonarea regională pentru Regiunea Sud-Est, primind pacienţi transferaţi de la unităţi din judeţele limitrofe (Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi). De asemenea, Unitatea de Primire Urgenţe Constanţa asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru turiştii români şi străini sosiţi pe litoral în sezonul estival, fapt care duce la o creştere substanţială a numărului pacienţilor în această perioadă.

Cu toate acestea, pentru anul 2017 bugetul aferent Titlului II cheltuieli materiale aprobat este de 6.491 mii lei, reprezentând 54,09% din bugetul solicitat (12.000 mii lei) şi 61,38% din bugetul anului 2016 (10.575 mii lei) aprobat pentru aceeaşi destinaţie. Subdimensionarea bugetului pune în pericol activitatea unităţii medicale menţionate şi creează disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea activităţii medicale. Mai mult, acest buget a fost transmis trimestrializat, ceea mai mică sumă fiind alocată pentru trimestrul III (1.373 mii lei), respectiv exact pentru perioada sezonului estival, în care numărul de pacienţi este imens. Toate acestea au dus la situaţia în care, în prezent, pentru trimestrul II deja nu mai există fonduri necesare pentru plata furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi sau investigaţii paraclinice, aşa încât Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa se află în situaţia blocării activităţii.

Aceasta este situaţia unui spital dintr-un judeţ condus de către un lider al PSD. Dacă nici propriilor lideri de judeţe Guvernul PSD nu le-a dat suficienţi bani pentru a face o astfel de unitate medicală funcţională, vă daţi seama care e situaţia în celelalte judeţe ale ţării, care nu sunt conduse de către PSD-işti? Dacă Horia Ţuţuianu, lider de top al PSD şi preşedinte al CJ Constanţa, a ajuns să îmi scrie mie, deputat PMP, o scrisoare în care numeşte bugetul primit de la Guvernul său drept “nerealist şi subdimensionat”, vă daţi seama cât de gravă e problema de acolo?

În calitate de deputat de Constanţa am de gând să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a obţine o corectare a bugetului Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Şi cred cu tărie că ar trebui să mă sprijiniţi toţi, pentru că turiştii care se tratează în această unitate medicală provin din toate judeţele ţării.

Vă mulţumesc.

Deputat PMP Robert-Nicolae Turcescu,

Circumscripţia 14 Constanţa.


Parlamentul României

Camera Deputaţilor

INTERPELARE

Adresată: Domnului Sorin Grindeanu

                  Primministrul României

Domnului Florian-Dorel Bodog

Ministrul Sănătăţii

De către: Robert-Nicolae Turcescu

Deputat circumscripţia 14 Constanţa

Obiectul interpelării: Situaţia Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru,

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, domnul Horia Ţuţuianu, mi-a adus la cunoştinţă, printr-o scrisoare oficială, situaţia Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Această unitate medicală este singura structură care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru aproape 770.000 de locuitori ai judeţului Constanţa, precum şi coordonarea regională pentru Regiunea Sud-Est, primind pacienţi transferaţi de la unităţi din judeţele limitrofe (Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi). De asemenea, Unitatea de Primire Urgenţe Constanţa asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru turiştii români şi străini sosiţi pe litoral în sezonul estival, fapt care duce la o creştere substanţială a numărului pacienţilor în această perioadă.

Cu toate acestea, pentru anul 2017 bugetul aferent Titlului II cheltuieli materiale aprobat este de 6.491 mii lei, reprezentând 54,09% din bugetul solicitat (12.000 mii lei) şi 61,38% din bugetul anului 2016 (10.575 mii lei) aprobat pentru aceeaşi destinaţie. Subdimensionarea bugetului pune în pericol activitatea unităţii medicale menţionate şi creează disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea activităţii medicale. Mai mult, acest buget a fost transmis trimestrializat, ceea mai mică sumă fiind alocată pentru trimestrul III (1.373 mii lei), respectiv exact pentru perioada sezonului estival, în care numărul de pacienţi este imens. Toate acestea au dus la situaţia în care, în prezent, pentru trimestrul II deja nu mai există fonduri necesare pentru plata furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi sau investigaţii paraclinice, aşa încât Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa se află în situaţia blocării activităţii.

Având în vedere aspectele sesizate, vă solicit corectarea bugetului alocat Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin suplimentarea acestuia cel puţin la nivelul execuţiei bugetare a anului 2016, astfel încât să permită desfăşurarea în condiţii normale a actului medical şi trimestrializarea acestuia să  ţină cont de specificul zonei şi activităţii UPU Constanţa şi anume creşterea numărului de pacienţi în timpul sezonului estival.

Solicit răspuns în scris.

Vă mulţumesc!

Cu consideraţie,

Deputat Robert-Nicolae Turcescu,

Circumscripţia 14 Constanţa.


Miercuri, 31 mai 2017.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply