EVENIMENT! GORAN BREGOVIC, la ZIUA COMUNEI ALBESTI!

0
4781

PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ALBEȘTI vă fac oficial INVITAȚIA de a participa la evenimentul cultural-artistic ZIUA COMUNEI ALBEȘTI, Duminică, 28 mai 2017, începând cu orele 13:30, pe Valea Albeștiului.

Ansamblul PLAI DE DOR Albești, solista de muzică populară dobrogeană ELENA PLĂTICĂ, ansamblul de dansuri grecești ASTRAS, solistul de muzică populară din Oltenia, ION DRĂGAN, ansamblul de dansuri și muzică rusești și lipovenești GALUBOE MORE, solista de muzică populară din Muntenia, CRISTINA TURCU PREDA, interpretul de muzică lăutărească și de petrecere NICU PALERU, solistul de muzică ușoară românească și pop-dance internațională MIHAI TRĂISTARIU și invitatul special, cel care promovează muzica balcanică în Europa și în toată lumea – unul dintre cei mai de seamă artiști ai planetei – GORAN BREGOVIC, împreună cu WEDDING AND FUNERAL BAND, vor marca într-un mod remarcabil spectacolul Comunei Albești.

Ziua Comunei Albești este cea mai importantă sărbătoare a comunei, simbol al comunității locale, prin care transmitem din generație în generație tradițiile și valorile locale. Ziua Comunei celebrează ani de atestare documentară, astfel propagăm și menținem viu respectul față de actele și faptele strămoșești – motivul pentru care noi existăm astăzi.

Cu efort, atenție și implicare realizăm un eveniment cultural de însemnătate, nu numai la nivel local sau regional, ci chiar la nivel național, un spectacol unic și original, armonios, complex și complet ce îmbină arta, cultura, istoria, educația. Este momentul oportun pentru multiculturalitate, în care surse de valoare culturală națională și internațională vor acționa împreună pentru cel mai mare eveniment festiv al localității.

Scriem împreună o pagină importantă în istorie. Vă așteptăm să ne fiți alături!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

PRIMAR,
GHEORGHE MOLDOVAN, 10.05.2017. (sursa: Mangalia.Tv).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply