După ani de zile de BEZNĂ, peste 100 de case din Limanu vor avea curent electric

0
912

primaria-limanu-2mai

Încep să se „mişte” investiţiile în Limanu! După numeroase promisiuni, proprietarii locuinţelor aflate într-o zonă din localitate se vor bucura în sfârşit de lumină, la propriu. Astfel că peste 100 de case vor fi racordate la curent electric.

Primăria comunei Limanu a pus bazele unui proiect ce vizează dezvoltarea reţelei electrice. Acest lucru a prins contur după ce aproape un deceniu 169 de locuinţe aflate în zona IV a localităţii Limanu nu au avut curent electric. Se pare că aceste gospodării au fost construite încă din anul 2006 şi care nu au fost racordate la energie electric până în prezent.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, investiţia este executată în participare cu S.C. ENEL DOBROGEA SA şi are o valore de 313.608 de lei.

Amintim că o altă promisiune a primarului comunei este pusă deja în aplicare. Este vorba de drumul care leagă Limanu de Hagieni care va intra în reabilitare.

„Acest obiectiv l-am anunţat din campania electorală de la locale şi mă ţin de promisiune. Drumul, de 4,5 kilometri, intră în reparaţii capitale”, a declarat, de dată recentă, primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Acesta a adăugat că, după reparaţii, drumul va fi asfaltat. „Reparaţiile vor fi gata până pe data de 1 decembrie, iar imediat după ce trece primăvara şi timpul va permite, va fi turnat şi covorul asfaltic”, a conchis edilul.

Diana NEAŢĂ, replicaonline.ro, miercuri, 16 noiembrie 2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply