Mi-am numărat copacii de pe străzi,
Din parc, alei, din curțile de case,
În prag de aspră iarnă, biete prăzi,
Când grija le-o purtăm, cu frica-n oase.
Mă întristează grabnica paloare, Purtată, crud, prin vasele din trunchiuri Și dusă-n frunza suspinând că moare – Drămăluită clipă, din adâncuri.
Privirea rătăcesc, pe-ntins de ape, Dar marea, visătoare, între stânci, Dialoghează-n veci, c-un dig, de-aproape, Plimbând meduze în curenți adânci.
Cu jale-n țipăt, pescăruși în zbor Își săgetează trupuri de argint. Zăbranic poartă toamna, dintr-un nor. Mai crezi că lacrimile ploii mint?
Când, unde, cum și cine-ai mei copaci I-a despuiat, lăsându-mi-i golași? ‘Nnegrind tot cerul, fantome de araci Răresc, prin preajmă, urmele-mi de pași!
