Primul cluster din turism, constituit în sudul litoralului (VIDEO)

0
876

Lobby-ul făcut, timp de trei ani, de organizaţiile şi asociaţiile de turism din sudul litoralului pe lângă autorităţile naţionale şi locale a dat roade: în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local a fost aprobată înfiinţarea Organizaţiei de Management a Destinaţiei, prin constituirea unui cluster la nivelul municipiului Mangalia. Proiectul înaintat aleşilor locali a fost semnat de preşedinţii Patronatului Industriei Hoteliere, ai Asociaţiei Patronatului Neptun-Olimp, ai Asociaţiei de Turism Sudul Litoralului şi ai Asociaţiei Investitorilor din Staţiunea Venus.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronatului Neptun-Olimp şi totodată consilier local, Nicolae Moroianu, acest cluster a putut fi înfiinţat cu sprijinul Autorităţii Naţionale din Turism, iar, în prezent, şi alte autorităţi publice locale, dar şi entităţi din turism din zonă, doresc afilierea la acest organism.

Clusterul din sudul litoralului va fi axat pe turism, din el urmând să facă parte atât autorităţi publice, cât şi asociaţii din acest domeniu, toate având un singur scop: dezvoltarea sudului litoralului, mai ales că, spun operatorii din zonă, primăria nu a reuşit să gestioneze aşa cum trebuie cele şase staţiuni pe care le are în subordine.

Un alt punct forte al Organizaţiei de Management al Destinaţiei va fi posibilitatea mult mai facilă de accesare a fondurilor europene.

La ora actuală sunt aşteptate şi deciziile celorlalte consilii locale din sudul litralului, existând, deja, acordul de principiu al Consiliului Judeţean Constanţa şi Universităţii Ovidius. Totodată, spun membrii clusterului, oricine îşi desfăşoară activitatea în turism se poate înscrie în acest organism.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Redactor: Daniel Albu, Litoral Tv, 25.09.2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply