KAUFLAND Mangalia și-a deschis larg porțile (galerie FOTO)

0
8058

1-Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-46

Astăzi, joi, 11 august, la ora 11:00, a avut loc deschiderea festivă a primului hipermarket Kaufland din Mangalia. De la ora 14:00, tot astăzi, magazinul va fi deschis oficial și pentru public.

Panglica inaugurală a fost tăiată de Alina Manolache, managerul magazinului Kaufland Mangalia și de Dragoș Angelescu, viceprimarul Mangaliei, care au rostit scurte alocuțiuni cu acest prilej festiv. Dintre oficialii Mangaliei prezenți la festivitate i-am remarcat pe comisarul șef Valentin Mustățea, comandantul Poliției Mangalia și pe Romulus Dumitrana, city manager.

Noul magazin Kaufland este situat în str. Lavrion nr. 30A, la intrarea în stațiunea Saturn și pune la dispoziția locuitorilor o gamă diversificată de produse de calitate, la prețuri reduse.

Programul hipermarket-ulului este de la 7.30 – 22.00, de luni până sâmbătă, iar duminică de la ora 8:00 la 20:00. Parcarea cuprinde 240 de locuri pentru mașini și rastele pentru biciclete.

Acesta este primul hipermarket al orașului Mangalia. Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori din România, susține dezvoltarea comunității locale, creând peste 80 de locuri noi de muncă. Suprafața de vânzare a hipermarket-ului este de 2.900 mp și este prevăzut cu 4 spații închiriate în interiorul galeriei comerciale, precum farmacie, casă de schimb valutar, magazin de tutun, loto și ziare, produse naturiste, optică medicală și punct bancar.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În incinta parcării, magazinul pune la dispoziția clienților și un punct Grill pentru cei care vor să ia masa rapid.

Locuitorii orașului Mangalia, dar și cei ai stațiunii Saturn sau ai turiștilor de pe litoral sunt așteptați cu oferte speciale și cu un sortiment larg și variat, magazinul punând accent pe produsele proaspete și pe cele făcute în România.

2-Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială 3Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-3 Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-9 Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-19 Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-31 Kaufland_Mangalia_deschidere_oficială-46

Mangalia News, Joi, 11 august 2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply