Simona Ionescu, evz.ro.
„Acum 70 de ani, bunicii și străbunicii mei, și ai altor mulți români, așteptau americanii. Acesta era visul lor. Ați venit și generația mea are bucuria de a vă avea aici, acum, ca partener de încredere”, și-a început discursul președintele Klaus Iohannis la recepția oferită de ambasadorul SUA la București, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței.
Pare o banalitate, deoarece cu toții am auzit-o de prea multe ori, iar majoritatea dintre noi visăm încă să construim o societate asemănătoare celei de peste ocean.
De peste 70 de ani, visul american este și visul multora dintre români. Că plutim încă prin „meandrele concretului” ale lui Ion Iliescu, e o evidență dureroasă, ce pare greu de depășit de generațiile actuale.
Și totuși, eu visez! Visez că urmașii mei vor trăi ca americanii.
Visez că instituțiile statului român vor funcționa ca în State – în favoarea cetățeanului! Visez că drepturile omului vor fi respectate, că vor fi incluse în filosofia sistemului. Că ne vom uita către Președinte, către Parlament, dar că restul politicienilor ne vor fi aproape străini, considerându-i doar funcționari ai statului aflați în slujba românilor. Că nu va mai exista vreodată marțea neagră, miercurea neagră sau sâmbăta de coșmar.
Visez ca, încă din școală, copiii noștri să fie tratați și învățați ca elevii americani. Învățământul de stat să fie gratuit cu adevărat, iar cel privat să fie ajutat să se dezvolte prin strategii economice. Profesorii să fie evaluați periodic ca să fie retribuiți și în funcție de peformanță, așa cum se întâmplă deja în mediul privat. Visez ca umilirea elevilor să dispară cu desăvârșire din sistemul de învățământ, să se pună accent pe creativitate, iar profesorii să fie conștienți că dacă produc rebuturi acestea nu mai pot fi reparate nicicând.
