Dan Moldovan a intrat, oficial, în cursa pentru fotoliul de primar! (VIDEO)

0
895
moldovan-danut-pru2
Editia de Sud: Miercuri, 13 aprilie 2016, la ora 12.00, la Mangalia a avut loc o conferință de presă organizată de Partidul România Unită. Cu acest prilej a fost inaugurat sediul organizației P.R.U. Mangalia, s-a prezentat echipa și candidatul la Primăria Municipiului Mangalia, în persoana consilierului independent Dănuț Moldovan.
Dialogul cu presa a fost deschis de președintele organizației P.R.U. Mangalia, Ioan Negrea care a vorbit despre eforturile de a obține, apoi de a amenaja sediul acestei formațiuni politice.
Dănuț Moldovan a anunțat că va candida pentru poziția de primar al Mangaliei și și-a asumat răspunderea pentru o campanie transparentă, echilibrată, bazată pe comunicarea directă cu cetățenii și pe un program cu proiecte realiste și realizabile, bazate pe principalele necesități ale cetățenilor. Pilonii dezvoltării Mangaliei și, indirect, ai bunăstării cetățenului sunt: turismul și șantierul naval. Alte proiecte prioritare fac referire la tinerii orașului, dar și la categoria vârstnicilor care au construit acest oraș.
Președintele organizației județene a P.R.U., avocat Dumitru Bădrăgan a subliniat calitățile candidatului Moldovan și și-a exprimat încrederea în experiența sa politică și administrativă.
Prezentă în calitate de prietenă, scriitoarea Dora Alina Romanescu a insistat pe calitățile morale ale omului Dănuț Moldovan, ca susținător al culturii și om implicat în acte de caritate.
În finalul conferinței de presă, consilierul independent Dănuț Moldovan a semnat adeziunea la Partidul România Unită. El a menționat că nu dorește funcții politice, doar o echipă de încredere care să îi împărtășească ideile și cu care să elaboreze proiectele necesare comunității locale.
Mergând pe ideea că ”Uniți suntem mai puternici!”, Dănuț Moldovan este omul care nu promite, dar face!


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook




Elefant.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply